3.2 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 14:58
No menu items!

Peste 3.500 de ungari, primiți cu aplauze, flori și steaguri la Miercurea Ciuc

spot_img

Patru trenuri au adus, din Ungaria, pelerini care vor participa la procesiunea de Rusalii, de sâmbătă, de la Șumuleu Ciuc

pelerini maghiari

Peste 3.500 de pelerini din Ungaria au ajuns, sâmbătă, cu patru trenuri, la Miercurea Ciuc, pentru a participa la procesiunea de Rusalii de la Şumuleu, ei fiind întâmpinaţi cu aplauze, flori şi steaguri de sute de localnici.

Trenul „Fecioara Maria”, în care au călătorit 600 de pelerini, a ajuns, joi seară, la Gheorgheni, în judeţul Harghita. Având avans de o zi faţă de ceilalţi pelerini, cele 600 de persoane şi-au petrecut ziua de vineri în localitatea băcăuană Ghimeş-Făget, unde au participat la o slujbă religioasă la Biserica „Contumati”, cea mai veche din zonă, şi au vizitat „Graniţa de o mie de ani”, care, până în 1918, a fost cea mai estică a fostului Imperiu Austro-Ungar.

Vineri, au ajuns în Harghita „Rapidul secuiesc”, „Expresul de Şumuleu” şi „Rapidul secuiesc istoric”, cel din urmă fiind înfiinţat în amintirea unui tren care a circulat în 1940, între Budapesta şi Sfântu Gheorghe. Cele trei trenuri au adus din Ungaria alte 3.000 de persoane.

Potrivit obiceiului, pelerinii au fost aşteptaţi în gările principale de pe traseu cu fanfare, fiindu-le oferite pălincă şi kürtos kalács de către localnici îmbrăcaţi în portul popular secuiesc.

Majoritatea pelerinilor şi-au petrecut noaptea la rude, la cunoştinţe sau la sătenii care s-au oferit să-i găzduiască gratuit.

Cele patru trenuri au ajuns, sâmbătă, la Miercurea Ciuc, pelerinii arborând la geamuri steaguri ale Ungariei, Ţinutului Secuiesc, precum şi drapele arpadiene (Dinastia Arpadiană a fost prima dinastie domnitoare a Regatului Ungariei).

Poliţia Rutieră a atenţionat că, de vineri până duminică, pe drumurile E 578, pe direcţia Gheorgheni-Băile Tuşnad, pe DN 12A, pe direcţia Miercurea Ciuc- Ghimeş, şi pe DN 13A, pe direcţia Miercurea Ciuc-Odorheiu Secuiesc, traficul rutier va fi îngreunat din cauza prezenţei unui mare număr de mijloace de transport.

C.C.