-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:35
No menu items!

Peste 25.000 de români s-au infectat cu Sars-Cov-2 după imunizare. Cei mai mulți după prima doză

spot_img

Potrivit celor mai recente date, în România 25.178 de persoane s-au infectat cu Covid-19 după vaccinare, a anunțat coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID, Valeriu Gheorghiţă precizând că e vorba de mai multe persoane confirmate cu sars-cov-2 după ce au primit prima doză de vaccin. De la începutul campaniei de imunizare, în România s-au vaccinat 3.147.573 de persoane.

Valeriu Gheorghiță a precizat în conferința de presă săptămânală că
21.316 persoane au fost confirmate cu infecţia cu Covid-19 după vaccinarea cu prima doză, reprezentând un procent de 0,7% din totalul celor care s-au vaccinat, iar după cea de-a doua doză, procentul fiind de 0,2%.

„De la debutul campaniei de vaccinare, până la data de 25 aprilie, (…) 0,7% din totalul persoanelor vaccinate cu o doză (…) au avut un test pozitiv pentru infecţia cu SARS-CoV-2. În ceea ce priveşte mediana timpului de la administrarea primei doze şi până la confirmarea infecţiei cu SARS-CoV-2, aceasta a fost de 11 zile. Practic, în prima parte, până la apariţia anticorpilor, până la momentul în care cresc anticorpii protectori, ceea ce înseamnă că era o fereastră vulnerabilă, în care persoana respectivă nu era protejată din punct de vedere imunologic”.

„După cea de-a doua doză, au fost confirmate cu un test pozitiv un număr de 3.862 de persoane, ceea ce reprezintă 0,2% din totalul persoanelor vaccinate cu doza doi, intervalul mediu de timp fiind de circa 24 de zile”, a explicat şeful CNCAV.

Datele despre livrările de vaccin pentru lunile mai și iunie sunt optimiste.

Doze alocate României în luna mai:

  • 3.882.060, Pfizer;
  • 1.047.962, AstraZeneca;
  • 518.000, Johnson & Johnson;
  • 513.600, Moderna;
  • Total: 5.962.022 doze.

În total, de la începutul campaniei de vaccinare în România, au fost imunizate 3.147.573 de persoane, dintre care 1.297.487 cu prima doză și 1.850.086 cu cea de-a doua.

Principala problemă a autorităților este, acum, să reușească să convingă încă 7 milioane de oameni să se imunizeze pentru ca România să scape de pandemie.