1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:05
No menu items!

Peste 13.000 de burse pentru elevii din Sectorul 1 acordate de Primărie

spot_img

Peste 13.000 de elevi care învaţă în şcolile şi liceele din Sectorul 1 vor beneficia de burse în cursul celui de-al doilea semestru al anului şcolar 2012/2013. Consiliul Local al Sectorului 1 a aprobat acordarea unui număr de 13.253 de burse  pentru elevii de la cursurile cu frecvenţă din învăţământul preuniversitar de stat din această zonă administrativă, anunță Biroul de Presă al instituției.
Primăria Sectorului 1 acordă elevilor patru categorii de burse: burse de performanţă, burse de merit, burse de studiu şi burse de ajutor social, elevii putând opta doar pentru un singur tip de bursă.
Cuantumul unei burse, pentru toate cele patru categorii, este de 130 de lei/lună/elev.
Bursele se vor acorda retroactiv, de la începutul semestrului al doilea,  după adoptarea bugetului local al Primăriei Sectorului 1.
Criteriile generale de acordare pentru fiecare categorie de burse în parte sunt stabilite prin Ordinul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr. 5.576/2011 cu modificările şi completările ulterioare.

Bursele de performanţă se acordă elevilor care se încadrează în cel puţin unul din cazurile următoare:
a) au obţinut locurile I, II sau III la etapele naţionale ale olimpiadelor şi concursurilor şcolare naţionale organizate de Ministerul Educaţiei Naționale (MEN);
b) s-au calificat în loturile de pregătire organizate de MEN pentru competiţiile internaţionale;
c) au obţinut locurile I, II sau III la etapele naţionale ale competiţiilor/concursurilor cultural-artistice, cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico-ştiinţific, de nivel naţional, organizate de MEN.
Bursele de performanţă se acordă pe perioada anului şcolar următor celui în care s-au obţinut rezultatele.
În perioada de acordare a bursei, elevii pot pierde bursa dacă nota la purtare într-un semestru este mai mică de 10.

Bursele de merit se acordă elevilor care se încadrează în cel puţin unul din cazurile următoare:
a) au rezultate deosebite la învăţătură: au obţinut media generală de cel puţin 8,50 şi nota 10 la purtare în anul şcolar anterior, respectiv în primul semestru al anului şcolar, pentru elevii aflaţi în clasele de început ale învăţământului gimnazial, liceal sau profesional;
b) au obţinut locurile I, II sau III la etapele judeţene ale olimpiadelor şi concursurilor şcolare naţionale organizate de MEN;
c) au obţinut locurile I, II sau III la etapele judeţene ale competiţiilor/concursurilor cultural-artistice, cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico-ştiinţific, de nivel naţional, organizate de MEN.
Bursele de merit prevăzute la lit. a) se acordă începând cu semestrul al II-lea pentru elevii aflaţi în clasele de început ale învăţământului gimnazial, liceal sau profesional, respectiv începând cu semestrul I, pentru elevii aflaţi în celelalte clase ale învăţământului  gimnazial, liceal sau profesional.
Această categorie de burse este revizuită semestrial, în funcţie de modificările intervenite în situaţia şcolară a elevilor.
Bursele de merit prevăzute la lit. b) sau lit. c) se acordă pe perioada anului şcolar care urmează anului în care s-au obţinut rezultatele menţionate la lit. b) sau lit. c).
În perioada de acordare a bursei, elevii pot pierde bursa dacă nota la purtare este mai mică de 10.

Bursa de studiu se acordă elevilor care provin din familii cu un venit lunar mediu pe membru de familie pe ultimele 3 luni cel mult egal cu salariul minim pe economie şi care îndeplinesc simultan condiţiile: au media generală peste 7,00 şi nota 10 la purtare în semestrul anterior celui în care se acordă bursa.
Bursele de studiu sunt revizuite semestrial, în funcţie de modificările intervenite în veniturile nete lunare ale familiei şi în situaţia şcolară a elevilor.
Aceste burse se acordă începând cu semestrul al II-lea, pentru elevii aflaţi în clasele de început ale învăţământului gimnazial, liceal sau profesional, respectiv începând cu semestrul I, pentru elevii aflaţi în celelalte clase ale învăţământului gimnazial, liceal sau profesional.

Bursele de ajutor social se acordă elevilor, la cerere, în funcţie de situaţia materială a familiei sau a susţinătorilor legali.
Acestea se acordă la începutul anului şcolar şi sunt revizuite semestrial, în funcţie de modificările intervenite în veniturile nete lunare ale familiei.
Bursele de ajutor social se acordă următoarelor categorii de elevi înscrişi la cursurile cu frecvenţă din învăţământul preuniversitar de stat:
a) orfani sau bolnavi de TBC şi care se află în evidenţa dispensarelor şcolare ori bolnavi de diabet, boli maligne, sindromuri de malabsorbţie grave, insuficienţe renale cronice, astm bronşic, epilepsie, cardiopatii congenitale, hepatită cronică, glaucom, miopie gravă, boli imunologice sau infestaţi cu virusul HIV ori bolnavi de SIDA, sau care suferă de poliartrită juvenilă, spondilită anchilozantă ori reumatism articular, handicap locomotor. Acordarea burselor pentru motive medicale se face pe baza certificatului eliberat de medicul specialist şi avizat de medicul de familie sau medicul de la cabinetul şcolar;
b) elevi din mediul rural, care sunt şcolarizaţi într-o altă localitate, întrucât nu au posibilitatea să studieze într-o unitate de învăţământ din localitatea de domiciliu;
c) elevi proveniţi din familii care îndeplinesc în mod cumulat următoarele condiţii:  nu realizează un venit net mediu lunar, pe ultimele 12 luni, pe membru de familie, mai mare de 50% din salariul minim net pe economie și nu deţin terenuri agricole cu o suprafaţă mai mare de 20.000 mp, în zonele colinare şi de şes, şi de 40.000 mp, în zonele montane.
Aceste burse se acordă elevilor care au promovat anul școlar sau celor care, la sfârșitul anului școlar, sunt corigenți la o singură disciplină de învățământ și au media anuală 10 la purtare sau, după caz, calificativul Foarte bine la purtare.
Bursa de ajutor social se poate acorda ocazional, o dată pe an, și elevilor de la cursurile cu frecvență din învățământul preuniversitar de stat, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie nu depășesc 75% din salariul minim net pe economie.