3 C
București
miercuri, 6 noiembrie 2024 - 5:38
No menu items!

Peste 100 de deţinuţi au fugit dintr-o închisoare avariată de tirurile de artilerie din Doneţk

spot_img

La Donețk, principalul bastion al insurgenților proruși, teatrul unor lupte crâncene la sol și atacuri aeriene de mai multe zile, tirurile artileriei grele au fost auzite pe parcursul nopții

 Au vrut să-l asasineze pe directorul unei închisori din Honduras

Peste o sută de deținuți au evadat dintr-o închisoare cu regim sever din Donețk, unul din principalele bastioane ale insurgenților proruși înarmați, după ce clădirea a fost avariată de tiruri de artilerie, a anunțat luni primăria oraşului, citată de France Presse și RIA Novosti.

„La 10 august seara (duminică), în urma bombardamentelor, un obuz a lovit o zonă rezidențială a coloniei penitenciare nr.124 în cartierul Kirov. Un deținut a fost ucis și alți trei — răniți”, a indicat primăria pe site-ul său internet. Agenția RIA Novosti relatează că în total 18 deținuți au fost răniți, dintre care trei mai grav.

„A izbucnit o revoltă şi 106 persoane au părăsit locul de detenţie. Încă de dimineaţă, o parte dintre ei s-au întors în instituţia de corecţie”, potrivit primăriei.

Proiectilele au afectat, de asemenea, cartierul general al penitenciarului, stația electrică și zona industrială a închisorii.

Multe transformatoare electrice din oraș, aproximativ 150, conform RIA Novosti, au fost lovite de obuze în noaptea de duminică spre luni, provocând o penurie de electricitate în mai multe cartiere.

La Donețk, principalul bastion al insurgenților proruși, teatrul unor lupte crâncene la sol și atacuri aeriene de mai multe zile, tirurile artileriei grele au fost auzite pe parcursul nopții de un jurnalist AF, iar blindate ale rebelilor au fost văzute traversând centrul oraşului.

În urma unui bombardament duminică, s-au spart geamurile unei maternități din centrul orașului, dar nu s-au înregistrat victime. Mamele și nou-născuții s-au refugiat într-o pivniță.

Autointitulatul „premier” separatist Aleksandr Zaharcenko a recunoscut sâmbătă că Donețkul este „încercuit” de către armata ucraineană și se află în pragul unei „catastrofe umanitare”.

C.A.