În Biserica Ortodoxă, Sfântul Gheorghe este considerat protectorul armatei, dar ocrotirea lui se răsfrânge nu numai asupra soldaților, ci și asupra țăranilor. Sfântul a fost patronul militar al Moldovei medievale, portretul lui fiind pictat pe steagul lui Ștefan cel Mare.
Pe 23 aprilie, de Sfântul Gheorghe, peste un milion de români își serbează onomastica, dintre care aproximativ 700.000 sunt bărbați.
Dintre aceștia, cei mai mulți au numele Gheorghe, George și Gheorghiță. Cele mai multe femei care își serbează onomastica de Sfântul Gheorghe se numesc Georgiana, Georgeta și Gheorghița.
Una dintre practicile răspândite în ziua de Sfântul Gheorghe este împodobirea casei cu plante ce marchează renaşterea naturii. Plantele folosite variază în funcţie de regiune: în Muntenia se pun crengi de stejar sau de păr, în Transilvania se pun rug verde şi leuştean.
În Banat, casele sunt împodobite cu rug sau cu frunză de fag sau gorun.
În tradiţia populară se consideră că protejează gospodăria de influența spiritelor rele. De asemenea, oamenii se scaldă, înainte de răsăritul soarelui, într-o apă curgătoare, ca să fie sănătoşi tot anul şi pentru spălarea tuturor relelor.
Busuiocul semănat înainte de răsăritul soarelui e bun pentru cinste: cel care se spală cu rouă de pe el, este cinstit de toată lumea. Se mai spune că cine doarme în această zi ia somnul mieilor şi tot anul e somnoros.
In dimineata zilei de 23 aprilie, fetele nemăritate puneau in mijlocul drumului brazde verzi, impodobite cu coronite, pentru a observa, pe furis, care fecior va calca peste ele. Daca flacaii ce le erau dragi nu calcau pe coronite, fetele credeau ca in acel an se vor casatori. Brazdele si coronitele erau pastrate peste an, pentru a fi folosite ca remediu in ameliorarea diferitelor boli sau pentru a se face cu ele farmece de dragoste.
In aceasta zi fetele mai obisnuiau sa semene usturoi, pe care-l pastrau pana in anul viitor. Mancand usturoiul semanat cu un an inainte, ele credeau ca vor fi inzestrate cu toate virtutile si ca se vor casatori in cel mai scurt timp.
Dis – de – dimineata, inainte de a se scutura roua, fetele mergeau pe furis in padure, in locuri ferite si indepartate, „pana acolo unde nu se auzeau latratul cainilor si cantatul cocosilor”, pentru a culege matraguna si navalnic, pe care le aduceau acasa si le puneau in pod sau sub streasina, in credinta ca aceste plante miraculoase le vor aduce petitori bogati. Obiceiul pastra ceva din solemnitatea ceremoniala a marilor rituri: fetele isi luau traista si un colac descantat si, odata ajunse in padure, se incingeau intr-un joc cu semnificatii magice, mancau colacul, stropeau cu vin locul din care recoltasera plantele si abia apoi se intorceau acasa purtand un steag, numit pe alocurea strut, confectionat din ramuri de copac impodobite cu panglici multicolore.
Matraguna recoltata acum era pastrata peste an pentru a fi folosita la vindecarea unor bolii sau la practicarea vrajilor de maritis pentru fetele urate sau batrane, a vrajilor pentru imbogatire si castigare a faimei sau a celor de inmultire a laptelui la vaci. Matraguna putea sa provoace si nenorocire, saracie, uratenie, nebunie sau moarte, in functie de modul cum era folosita, de riturile sau vrajile in care era uzitata sau in functie de actul care-i declansa puterea.
Flacaii, pentru a nu ramane mai prejos decat fetele, cautau, in dimineata zilei de 23 aprilie, iarba fiarelor, planta miraculoasa ce putea sa sfarame lacatele si lanturile sau putea sa le confere lor, flacailor, proprietati miraculoase, in ajunul sarbatorii, tinerii mergeau intr-o dumbrava din padurea localitatii in care traiau, ducand cu ei cate o cofa cu apa neinceputa. Fiecare tanar isi ascundea vasul intr-un loc doar de el stiut rostind numele fetei ce-i era draga. Apoi, pana la ivirea zorilor se prindeau cu totii in hora, spuneau cimilituri sau cantau din fluiere. La rasaritul soarelui fiecare privea in cofa cu apa. Daca in vas se afla un fir de iarba, credeau ca se vor casatori cu fata iubita si ca vor trai impreuna pana la adanci batranete. Daca in apa se afla o floare uscata sau vesteda, era semn ca tanarul nu se va insura in acel an, iar daca gaseau pamant, se credea ca feciorul va muri in curand.
Femeile casatorite savarseau si ele practici magice pentru bunul mers in gospodarie. De exemplu, in dimineata zilei, inainte de rasaritul soarelui, mergeau in padure si culegeau plante doar de ele stiute (mulgatoare, untul vacii), pe care le adaugau in hrana animalelor, in credinta ca vacile vor da lapte mult si de buna calitate.
D.Constantin