-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:02
No menu items!

Peste 1.000 de curse, întârziate şi anulate într-o săptămână, pe Aeroportul Henri Coandă

spot_img

Peste 1.000 de curse aeriene au avut întârzieri mai mari de jumătate de oră şi peste 50 au fost anulate în ultima săptămână, pe Aeroportul Henri Coandă.

Potrivit Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), în intervalul 30 iunie – 6 iulie 2022, pe Aeroportul Henri Coandă, un număr de 957 de zboruri (aterizări și decolări) au înregistrat întârzieri mai mari de 30 minute.

Companiile aeriene care au operat aceste zboruri au comunicat că întârzierile au fost generate de cauze precum rotația aeronavei sau a echipajului, restricțiile pe rută, lipsa echipajului (piloți sau însițitori de bord) sau a aeronavei, încărcarea/descărcarea obiectelor voluminoase, facilitățile de aeroport sau defecțiuni ale aeronavei.

„Numărul întârzierilor corespunde, în general, cotei de piață a companiilor aeriene pe AIHCB, astfel încât cele mai multe s-au înregistrat la Wizzair (264 de zboruri), Tarom (162 de zboruri), Ryanair (148) și Blue Air (99 de zboruri).

În același interval de referință, 56 de zboruri au fost anulate de către companiile aeriene (30 de decolări și 26 de aterizări), dintre acestea Wizzair având 23 de zboruri anulate, Ryanair 6, iar Tarom 4 zboruri.

În intervalul 30 iunie – 6 iulie, pe AIHCB au fost operate 2.357 de zboruri (1.189 aterizări și 1.177 decolări)”, a precizat CNAB.

                                                                                                                  Adina Silav