1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:48
No menu items!

Pesediştii încheie lista candidaţilor la parlamentare pe 10 octombrie

spot_img

Miercuri ar fi termenul-limită anunţat luni de preşedintele PSD, Victor Ponta, pentru finalizarea listei de candidaţi pentru alegerile parlamentare din 9 decembriem care ar urma să vină din teritoriu la centru, dar practic există destul de multe colegii unde nu s-a căzut la pace între colegii de alianţă, între acestea fiind Vaslui, Buzău, Olt şi chiar unele colegii din Bucureşti. Şi candidatul ”de aur” Mircea Geoană, care a înclinat balanţa la moţiunea de cenzură a PDL, ar urma să revină la dragostea lui – PSD, dar tot din ceea ce declară public Victor Ponta, urmând, conform unor surse din partid, să candideze în colegiul 5 unde şef este viitorul fin, Marian Vanghelie. Reunit luni în şedinţă, Biroul Permanent Naţional al PSD a decis ca lista finală a candidaţilor pesedişti să fie aprobată în cursul acestei săptămâni, astfel încât pe 10 octombrie toate candidaturile să fie transmise de către organizaţiile judeţene, după cum a anunţat la finalul şedinţei Victor Ponta.

„Vă confirm că, în ceea ce priveşte activitatea de partid, am stabilit termenul de 10 octombrie pentru a se transmite de către organizaţiile judeţene candidaturile, iar săptămâna viitoare vom avea Comitetul Executiv Naţional pentru ratificarea candidaturilor şi lansarea candidaţilor în ziua de 17 octombrie”, a spus Ponta. El a anunţat că a discutat despre candidatură cu Geoană care nu vrea deocamdată să confirme în mod public acest lucru. „Da. Eu îmi doresc ca dl Geoană să candideze. Am avut o discuţie cu domnia sa să candideze din partea USL”, a spus Ponta, întrebat de jurnalişti care mai e soarta lui Mircea Geoană. De altfel, liderul pesediştilor a arătat că nu vrea să vorbească despre viitorii candidaţi până când lista acestora nu va fi una definitică şi aprobată de conducere. Aşa se face că, întrebat dacă îl va mai avea în ograda PSD pe viitorul parlamentar Cătălin Voicu, Victor Ponta n-a dorit să sugereze decât că „nu este nicio discuţie în acest sens”. „Nu e nicio discuţie aici. Vă anunţ toţi candidaţii odată. Nu este niciun fel de discuţie pe aceasta temă”, a declarat Ponta.

Preşedintele PSD a arătat că regretă faptul că Mugurel Surupăceanu este supărat pe el, acesta afirmând pe internet că este foarte supărat că nu-l lasă Ponta să candideze. ”Atunci când eşti preşedintele partidului, eşti de vină pentru tot ce se întâmplă. Din păcate, am ajuns mai rar decât îmi doream la Gorj, colegiul pe care îl reprezint, şi cu atât mai puţin ştiu ce s-a întâmplat în Comitetul Executiv Naţional – cine cu cine a votat. Mă supraevaluează cine crede că pot să fiu în toate judeţele la şedinţe”, s-a scuzat Ponta. El s-a eschivat şi atunci când a fost întrebat despre deplasarea preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, cu elicopterul SRI la Botoşani. „Nu ştiu detalii. Când am deplasări în calitate de prim -ministru, folosesc mijloacele de transport puse la dispoziţie de Guvern. Când mă deplasez în interes personal, nu”, a fost singura precizare a premierului Ponta. (C.C)