4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 17:56
No menu items!

Persoanele de peste 40 de ani pot opta oricând pentru analize decontate. Ce pot face în cazul în care sunt refuzate

spot_img

Laboratoarele trebuie să accepte să facă analize decontate, cu trimitere de la medicul de familie, pentru persoanele de peste 40 de ani chiar dacă s-au epuizat fondurile. În caz contrar, acestea sunt sfătuite să apeleze la Casa de Asigurări de Sănătate.

Potrivit șefului CNAS, Adrian Gheorghe, în situaţia în care fondurile alocate de Casa de Asigurări de Sănătate au fost epuizate în momentul în care asiguratul solicită acordarea serviciilor recomandate, acesta va beneficia de investigaţii. Furnizorul va primi ulterior contravaloarea lor, peste valoarea de contract, prin încheierea unui act adiţional, în baza documentelor care justifică acordarea investigaţiilor recomandate de medicul de familie pentru evaluarea stării de sănătate a asiguratului asimptomatic cu vârsta de peste 40 de ani.

„Niciun furnizor de servicii paraclinice nu poate refuza acordarea investigaţiilor recomandate de medicul de familie în cadrul consultaţiei de prevenţie pentru asiguratul din lista proprie cu vârsta de peste 40 de ani, pe motiv că s-au epuizat fondurile. Îi încurajez pe toţi cei care întâmpină astfel de probleme să sesizeze Casele de Asigurări de Sănătate pentru remedierea unor astfel de situaţii”, a declarat preşedintele CNAS.

Începând cu luna iulie 2021, investigaţiile recomandate de medicul de familie în cadrul consultaţiilor de prevenţie, acordate pentru toate categoriile de vârstă, se decontează din fondul alocat de casele de asigurări de sănătate pentru investigaţii paraclinice, prin intermediul contractelor încheiate cu furnizorii de servicii paraclinice, în limita valorilor de contract.

Excepţie fac investigaţiile recomandate de medicul de familie în cadrul consultaţiilor de prevenţie efectuate asiguraţilor cu vârsta de peste 40 de ani, care pot fi acordate de furnizorii de servicii paraclinice şi peste valoarea de contract, în limita fondurilor alocate asistenţei medicale din ambulatoriul de specialitate pentru specialităţi paraclinice.

                                                                                                                   Adina Silav