-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:36
No menu items!

Persoanele condamnate nu mai pot candida la prezidențiale. Cele reabilitate sau amnistiate au însă cale liberă

spot_img

Deputaţii au adoptat, miercuri, în plen, o propunere legislativă care instituie interdicţia participării la alegerile prezidenţiale pentru persoanele care au, la data depunerii candidaturii, condamnări penale definitive.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat cu 223 de voturi „pentru”, unul „împotrivă” şi 22 de abţineri, propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României.

„Nu pot candida persoanele care, la data depunerii candidaturii, au fost condamnate definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, dacă nu a intervenit reabilitarea, amnistia postcondamnatorie sau dezincriminarea”, conform unui amendament al PSD, USR, PNL, UDMR şi grupului minorităţilor naţionale, adoptat de plen.

Proiectul este unul liberal, iniţiat în 2017, a susţinut liderul deputaţilor PNL, Gabriel Andronache, care a anunţat că va urma pe ordinea de zi a plenului a doua parte a acestui demers legislativ – „fără condamnaţi penal pentru Parlament”.

                                                                                                                    Adina Silav