1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 22:45
No menu items!

Persoanele care donează sânge de cel puțin trei ori pe an ar putea beneficia de reducerea impozitelor pe clădiri și terenuri

spot_img

Autoritățile locale vor putea stabili acordarea de reduceri la impozitul pe clădirile și la cel pe terenurile deținute de cei ce donează sânge de cel puțin trei ori într-un an, potrivit unei propuneri legislative ce va ajunge la votul decisiv din Parlament, cel al deputaților, cu propunere de adoptare.

Proiectul legislativ vizează, de fapt, modificarea Codului fiscal, în sensul introducerii unor beneficii pentru donatorii de sânge.

Concret, consiliile locale vor putea hotărî acordarea unei reduceri procentuale a impozitului pe clădiri pentru persoanele fizice care au în proprietate o clădire din România şi care fac dovada a cel puţin trei donări de sânge în cursul unui an calendaristic.

Această reducere se va putea cumula cu reducerea de 10% de care beneficiază acum cei ce plătesc anticipat impozitul datorat pentru întregul an.

Similar, donatorii de sânge ar putea beneficia de reduceri, potrivit viitoarei legi, și în cazul impozitului pe terenuri.

Detaliile, respectiv nivelul reducerii, dar şi documentele justificative necesare dovedirii efectuării numărului minim de donări de sânge, vor fi stabilite în hotărârea de consiliu local prin care se instituie reducerea impozitului (pe clădiri și/ sau pe terenuri).

Proiectul nu stabilește nivelul reducerii de impozit ce s-ar putea aplica celor ce donează sânge de cel puțin trei ori într-un an, în schimb detaliază pașii ce vor trebui urmați atunci când, din calculul sumei finale de plătit ca impozit după aplicarea reducerii, nu rezultă o sumă exactă.

Astfel, în proiect este prevăzut că “pentru determinarea sumei finale datorate, în situaţia aplicării reducerii instituite prin prezenta lege, se aplică rotunjirea, definită ca operaţiunea de stabilire a sumelor datorate bugetelor locale la nivel de leu, fără subdiviziuni, prin reducere când fracţiunile în bani sunt mai mici de 50 de bani şi prin majorare când fracţiunile în bani sunt de 50 de bani sau mai mari”.

Potrivit datelor furnizate de inițiatori, în România, “nivelul donării de sânge este cel puțin de două ori mai mic decât necesarul de care au nevoie spitalele și, implicit, pacienții”.

Atenție! Pentru a se putea aplica, proiectul de lege trebuie adoptat la Camera Deputaților, promulgat prin decret prezidențial și publicat în Monitorul Oficial.

D.Constantin