-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:47
No menu items!

Pericolul iminent pentru Volkswagen de care se teme conducerea grupului

spot_img

Consiliul de supervizare al grupului auto german Volkswagen își exprimă îngrijorarea pentru iminenta retrogradare a companiei de către marile agenții de rating și ia în calcul mai multe măsuri pentru a contracara acest risc majos.

Potrivit unor surse citate de Reuters, în urma recentelor acțiuni ale agențiilor de rating Fitch și Moody’s, Consiliul de supervizare de la Volkswagen este îngrijorat de o posibilă retrogradare, ceea ce ar duce la creșterea costurilor de creditare ale companiei și ar afecta capacitatea sa de a recâștiga încrederea investitorilor. În consecință, boardul VW analizează mai multe măsuri de reducere a costurilor și de creștere a veniturilor. Cu toate acestea, potrivit surselor, până acum nu au existat niciun fel de discuții cu privire la vânzarea unor active sau mărci din portofoliul VW.

Grupul auto german Volkswagen este implicat în prezent într-un scandal de amploare, după ce a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial (dintre care 2,8 milioane în Germania) cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel. Scandalul a forțat demisia directorului general Martin Winterkorn, care a fost înlocuit cu Matthias Muller, directorul Porsche.

Portofoliul Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi și Bugatti, dar și camioanele MAN și Scania.

Lucian Mera