-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:13
No menu items!

Pericol într-un râu din România. Exemplar de Piranha, descoperit în Crișul Repede

spot_img

Un exemplar de Piranha cu burtă roşie, specie de peşte agresivă şi extrem de vorace, originară din America de Sud, a fost găsit în apa Crişului Repede, în zona Podului Centenarului din centrul municipiului Oradea. Şeful Gărzii de Mediu Bihor a confirmat descoperirea şi a alertat şi alte instituţii, pentru declanşarea unei anchete care să conducă la identificarea persoanei iresponsabile care a aruncat peştele în Criş, dar şi la lămurirea ipotezei privind eventuala existenţă a Piranha în apa, mult mai caldă, a Peţei, unde ar putea „extermina” fauna specifică a pârâului, relatează Bihoreanul.

„Am vrut să curăţăm unul dintre locurile de pescuit din centrul oraşului, de pe malul stâng al Crişului, în aval de Podul Centenarului. La un moment dat, scoţând de pe mal cârpe şi alte mizerii, am văzut plutind exemplarul de Piranha. Era mort, dar de puţin timp, cea mai probabilă explicaţie fiind că temperatura apei a scăzut în noaptea de marţi spre miercuri sub 10 grade”, a relatat unul dintre orădenii care a descoperit peștele.

La faţa locului s-a deplasat în scurt timp şeful Gărzii de Mediu Bihor, Sever Şerbănescu, acesta confirmând că exemplarul găsit este un Piranha cu burtă roşie, specie de apă dulce originară din America de Sud, din bazinul Amazonului. Şeful Gărzii de Mediu a afirmat că a anunţat şi alte instituţii, între care Agenţia pentru Pescuit şi Acvacultură, AJVPS, ca gestionar al fondului piscicol, precum şi Agenţia pentru Arii Naturale Protejate.

„Trebuie să verificăm dacă mai sunt şi alţi Piranha în Criş şi nu cumva să fie şi în Peţa. În Criş, la temperaturile coborâte de acum, nu ar rezista, dar în Peţa, unde e apă termală, ar putea trăi şi să se înmulţească, cu consecinţe grave pentru fauna din pârâu – clean, mreană şi altele”, a spus Şerbănescu.

De asemenea, urmează identificarea persoanei care a aruncat peştele în apele Crişului.

R. Dan