-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:38
No menu items!

Perechea Monica Niculescu/Vera Zvonareva, câștigătoare la WTA 125

spot_img

Perechea Monica Niculescu/Vera Zvonareva, cap de serie numărul 1, a câştigat, duminică, proba de dublu din cadrul turneului de categorie WTA 125 de la Limoges.

Niculescu şi Zvonareva au dispus în finală, cu 6-4, 6-4, de echipa franceză Estelle Cascino/Jessika Ponchet.

Învingătoarele vor primi un premiu total în valoare de 4.840 de euro şi câte 160 de puncte WTA.

Învinsele vor fi recompensate cu 3.468 de euro şi 95 de puncte.

Pentru Monica Niculescu a fost a 40-a finală în circuitul WTA, dintre care 32 au fost în proba de dublu. Până acum ea are 4 trofee la simplu și 11 la dublu.

Tot duminică, Ana Bogdan, locul 119 WTA şi cap de serie numărul 8, a pierdut finala de simplu a turneului de la Limoges.

Ea a fost învinsă, cu scorul de 6-2, 7-5, de belgianca Alison Van Uytvanck, locul 68 WTA şi cap de serie numărul 2, după un meci care a durat o oră şi 25 de minute.