1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 14:48
No menu items!

Percheziții la sediul ANAF într-un dosar de evaziune fiscală

spot_img

Procurorii și polițiștii fac, miercuri, 11 percheziții într-un caz de evaziune fiscală, una dintre acestea fiind la sediul Mari Contribuabili, ANAF București

mascati

Perchezițiile au loc atât în București, cât și în județul Ilfov, la mai mulți suspecți, care ar fi înființat un circuit de firme fantomă. Unul dintre suspecți este angajat al Direcției Marilor Contribuabili din cadrul ANAF. Mai exact, mai multe persoane și administratori de societăți comerciale care ar fi încheiat contracte cu firme fantomă și prin intermediul cărora s-ar fi făcut tranzacții fictive, pentru a fi dedusă taxa pe valoarea adăugată.

 Anchetatorii ridică documente doar din biroul funcționarului, așa că activitatea ANAF nu este întreruptă.

Poliţiştii din Bucureşti, cu sprijinul de specialitate al Direcţiei pentru Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, efectuează, în această dimineaţă, 11 percheziţii la persoane bănuite de infracţiuni economice.

La data de 21 ianuarie a.c., 40 de poliţişti bucureşteni efectuează, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, 11 percheziţii, în municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, la persoane, societăţi comerciale şi instituţii publice, pentru documentarea unor infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare de bani.

Din cercetări a reieşit că persoanele bănuite ar fi înfiinţat mai multe firme fantomă, pe care le-ar fi folosit în circuitul economic, în scopul deducerii taxei pe valoare adăugată.

comunicat IGPR

Prejudiciul, spun anchetatorii, este de peste 1 milion de euro.

M. Nedelcu