6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 2:16
No menu items!

Percheziții la instituţii publice din Mehedinţi şi Dolj într-un dosar de corupţie. CJ Mehedinţi, printre instituţiile vizate UPDATE

spot_img

perchezitii

  • UPDATE

Procurorii DNA fac percheziţii şi la locuinţa şefului Poliţiei Judeţene Mehedinţi, Ştefan Ponea, precum şi la primăriile Drobeta Turnu Severin şi Orşova, în dosarul privind fapte de corupţie săvârşite de funcţionari cu funcţii de conducere, au precizat surse judiciare citate de MEDIAFAX.

]Procurorii anticorupție efectuează, miercuri dimineață, percheziții la peste 20 de adrese din municipiile Orșova, Drobeta Turnu Severin și Craiova, între care sediile unor instituții publice și ale unor societăți comerciale, potrivit unui comunicat de presă al Direcției Naționale Anticorupție (DNA).

„În cursul dimineţii de 2 aprilie 2014, ca urmare a autorizării de către instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii în peste 20 de locaţii situate în municipiul municipiile Orşova, Drobeta-Turnu Severin şi Craiova, între care sediile unor instituţii publice şi ale unor societăţi comerciale” , conform cominucatului DNA.

Potrivit sursei citate, cercetările se referă la o cauză penală ce vizează suspiciunea săvârșirii, în perioada 2012-2013 și în luna ianuarie 2014, a unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție de către funcționari publici cu funcții de conducere în plan local.

„În acest moment, în cauză se efectuează urmărirea penală prin raportare strict la fapte, nefiind începută urmărirea penală faţă de vreo persoană”, a precizat DNA.

Surse judiciare au declarat că printre instituţiile publice vizate este şi Consiliul Judeţean (CJ) Mehedinţi, instituţie condusă de Adrian Duicu (PSD).

Procurorii anticorupție au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și a Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

C.A.