2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 4:43
No menu items!

PERCHEZIȚII DNA la Primăria Olguței Vasilescu

spot_img

Ancheta vizează fraude din fonduri europene care ar fi fost comise în ultimul an

Lia Olguta Vasilescu_SZ 3

Procurori DNA – Serviciul Teritorial Craiova, însoțiți de jandarmi, au descins, joi dimineață, la Primăria municipiului Craiova, „păstorită” de Lia Olguța Vasilescu (PSD), într-un dosar care vizează fraude din fonduri europene ce ar fi fost comise în ultimul an.

Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Craiova efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și infracțiuni îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, ce ar fi fost comise în perioada 2013 – 2014.

În cursul zilei de 27 noiembrie 2014, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 6 locații situate în municipiul Craiova, din care una este o instituție publică, iar restul sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații şi din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Direcția Națională Anticorupție
comunicat de presă

Surse judiciare au precizat că ancheta vizează proiectul Water Park, principali suspecți fiind funcționari ai Primăriei Craiova. Potrivit acelorași surse, în dosar sunt cercetate infracțiuni de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, luare de mită în formă continuată, dare de mită și spălare de bani.

Astfel, directorul uneia dintre societățile implicate în realizarea complexului de agrement Craiova-Water Park, împreună cu persoane cu funcții de decizie din cadrul Primăriei Craiova, ar fi desfășurat acțiuni în direcția fraudării fondurilor europene angajate în execuția proiectului prin înregistrarea în situațiile de plată aferente cererilor de rambursare a unor lucrări/servicii fictive.

În acest context ar fi fost înscrise în situațiile de plată cantități de materiale care nu au fost utilizate/lucrări care nu au fost executate în fapt, valoarea acestora fiind facturată (aproximativ de 2.350.000 lei).

Sursele citate au mai precizat că, în schimbul acceptului de avizare la plată a cheltuielilor fictive, solicitate la decontare, precum și în baza înțelegerilor anterioare, dirigintele de șantier i-ar fi impus directorului executiv al societății în cauză acordarea unui comision în cuantum de 1% din valoarea fiecărei situații lunare de plată.

Între birourile vizate de percheziții sunt și cele ale angajaților Serviciului financiar-contabil, au mai precizat aceleași surse.

De asemenea, percheziții sunt și la firmele care au lucrat la realizarea respectivului complex, la cea care a asigurat dirigenția de șantier și la domiciliul administratorului uneia dintre aceste societăți.