1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 13:14
No menu items!

Percheziţii la Oficiul de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală Braşov, într-un dosar de corupţie

spot_img

Percheziţiile au loc la 27 de adrese din judeţul Braşov, printre care şi la sediul unei instituţii publice

 perchezitii

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) efectuează miercuri 27 de percheziții domiciliare la adrese din județul Brașov, printre care şi la sediul Oficiului Judeţean de Păţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, într-un caz privind fapte de corupţie şi obţinere nelegală de fonduri europene.

Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat, într-un comunicat de presă, că percheziţiile au loc la 27 de adrese din judeţul Braşov, printre care şi la sediul unei instituţii publice.

Potrivit unui comunicat al DNA, această cauză penală vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2011-2014, a unor presupuse infracțiuni de corupție și obținere nelegală de fonduri europene.

În cursul zilei de 27 august 2014, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate un număr de 27 percheziții domiciliare în locații situate în județul Brașov, din care una este sediul unei instituții publice. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații, precum și al Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei

Comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie

La finalul percheziţiilor vor fi duse la audieri cinci persoane, printre care şi doi oameni de afaceri, au precizat sursele citate.

C.A.