-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:24
No menu items!

Percheziţii la administratori de firme suspectaţi de evaziune cu prejudiciu de aproape 500.000 euro

spot_img
Percheziţii la administratori de firme suspectaţi de evaziune cu prejudiciu de aproape 500.000 euro
foto: sansanews.ro

Poliţiştii efectuează miercuri cinci percheziţii domiciliare şi controale la mai multe adrese şi societăţi comerciale din Bucureşti şi Buzău ale căror administratori sunt suspectaţi de evaziune fiscală cu un prejudiciu estimat la circa 500.000 de euro şi de spălare de bani, infracţiune despre care există indicii că ar fi vizat aproximativ 100 de milioane de euro.

Acţiunea a fost demarată în baza datelor şi informaţiilor deţinute de poliţiştii bucureşteni cu privire la faptul că mai multe persoane, în calitate de reprezentanţi ai unor societăţi comerciale, ar fi prejudiciat statul român prin înregistrarea în evidenţele contabile a unor cheltuieli fictive, cu scopul de a se sustrage de la plata taxelor datorate bugetului de stat, se arată într-un comunicat al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

Prin intermediul acestor societăţi comerciale, persoanele suspectate ar fi realizat importuri de produse IT (componente PC, camere video, laptopuri), pe care nu le-ar fi evidenţiat ulterior în evidenţele contabile ale agenţilor economici.

Poliţiştii verifică în timpul acestei acţiuni şi posibilitatea ca reprezentanţii societăţilor comerciale vizate să fi comis şi infracţiuni de spălare de bani, activitate infracţională despre care există date şi indicii că ar fi vizat suma de aproximativ 100 de milioane de euro.

Prejudiciul estimat adus bugetului consolidat al statului prin activitatea evazionistă este de aproximativ 500.000 de euro, cercetările fiind continuate de poliţiştii bucureşteni sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.

A.V.