0.6 C
București
vineri, 27 decembrie 2024 - 11:18
No menu items!

VIDEO. Percheziții la Penitenciarul Jilava. Rețea de traficanți de droguri, coordonată din închisoare

spot_img

Poliţiştii şi procurorii fac, marţi dimineața, 12 percheziţii într-un dosar care vizează, între altele, introducerea de droguri în Penitenciarul Jilava. Gruparea acţiona în Bucureşti şi Ilfov şi a fost constituită de trei persoane, ulterior aderând alţi şase suspecţi. Liderul, unul dintre fiii lui Sile Cămătaru, coordona activitatea din penitenciar.

„La data de 24.10.2023, poliţiştii Serviciului Grupuri Infracţionale Violente din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală, pun în aplicare 12 mandate de percheziţie domiciliară, inclusiv în incinta unei unităţi de penitenciar, într-o cauză vizând săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de risc şi mare risc, în formă continuată şi conducerea unui vehicul sub influenţa unor substanţe psihoactive, respectiv trafic de persoane, în formă continuată, spălare a banilor, în formă continuată, deţinere de droguri de mare risc, pentru consum propriu, în formă continuată, complicitate la infracţiunea de trafic de persoane şi complicitate la infracţiunea de spălarea banilor”, au anunţat Poliţia Capitalei şi DIICOT.

Începând cu anul 2022, trei suspecți au constituit un grup infracțional organizat, la care au aderat ulterior alte șase persoane, care au acționat, pe raza municipiului București și a județului Ilfov, în vederea comiterii infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc.

Din probele administrate în cursul urmăririi penale, a rezultat că, în perioada noiembrie 2022 – iulie 2023 liderul grupului, aflat în executarea unei pedepse privative de libertate, a coordonat activitățile membrilor, cu privire la procurarea și introducerea în interiorul penitenciarului a unor cantități de droguri de risc și mare risc (canabis și cocaină) destinate atât  consumului propriu, cât și comercializării către alte persoane încarcerate.

Potrivit unor surse judiciare, liderul grupării este Albert Balint, zis Albert Cămătaru, unul dintre fiii lui Sile Cămătaru.

De asemenea, o parte din suspecți a achiziționat și cantități de droguri de risc și mare risc (canabis și heroină) destinate consumului propriu a unor persoane din familie, încarcerate în aceeași unitate de penitenciar.

Pe parcursul investigațiilor și administrării probatoriului, a rezultat faptul că pe un alt palier infracțional,  alți trei  suspecți sunt implicați în săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, în formă continuată, spălare a banilor, în formă continuată, deținere de droguri de mare risc, pentru consum propriu, în formă continuată,  complicitate la infracțiunea de trafic de persoane și complicitate la infracțiunea de spălarea banilor.

Astfel, în perioada 2017 – 2023, unul dintre aceștia,  în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a recrutat prin inducere în eroare (crearea aparenței unei legături sentimentale),  transportat și adăpostit patru persoane vătămate majore în vederea exploatării sexuale prin obligarea (inclusiv prin acte de violență),  la practicarea prostituției atât în România cât și în Italia, Belgia, Franța , Elveția, Suedia, Germania, Olanda și Danemarca.

Cunoscând situația a două dintre persoanele vătămate, al doilea suspect i-a acordat sprijin în transportarea adăpostirea și supravegherea  acestora, precum și în remiterea sumelor de bani rezultate   in exploatarea sexuală,  pe care primul suspect   le-a folosit la  achiziționarea unor  autoturisme de lux,  a unui imobil, precum și a unor cantități de droguri destinate consumului propriu.

În vederea disimulării sumelor obținute în acest mod, bunurile au fost înregistrate pe numele celui de al treilea  suspect, care cunoștea proveniența reală.

Audierile se vor desfășura la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală.

                                                                                                         Adina Bucur Silav