-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 10:52
No menu items!

Percheziții în București și în 3 județe. Două firme sunt acuzate că au vândut în ultimii 4 ani reactivi pentru analize expirați

spot_img

Un număr de 19 percheziţii au loc, joi, în Bucureşti, Ilfov, Braşov şi Dâmboviţa, în cazul unor societăţi care au furnizat reactivi chimici neconformi unor laboratoare private şi de stat. În acest dosar se desfășoară cercetări pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi trafic de produse sau substanţe toxice.

Potrivit Poliției Capitalei, din probatoriul administrat, a rezultat că, din 2017 şi până în prezent, reprezentanţii unor societăţi comerciale ar fi indus în eroare partenerii comerciali cu privire la calitatea produselor livrate – reactivi chimici şi aparate medicale – precum şi faptul că ar deţine, produce şi pune în circulaţie produse şi substanţe toxice folosite în domeniul medical, fără a avea dreptul să desfăşoare astfel de activităţi.

Reactivii chimici vizaţi sunt utilizaţi în analize de laborator, atât în unităţi spitaliceşti de stat, cât şi private, existând suspiciunea ca nu îndeplinesc condiţiile de conformitate- termene de valabilitate şi destinaţie.

Potrivit unor surse din Poliție, sunt vizate firmele Vitromed și Neotech, care au avut contracte cu două spitale de stat din București și unul din Ploiești și cu clinci private.

Acţiunea este desfăşurată de Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lânga Tribunalul Bucureşti.

                                                                                                                  Adina Silav