-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:00
No menu items!

Percheziții DNA, în Prahova, într-un dosar de șantaj, în care apar numele unor foști ofițeri SRI

spot_img

Procurorii DNA Ploiești efectuează verificări în cazul a trei foști ofițeri SRI în legătură cu suspiciunea privind comiterea unor infracțiuni de complicitate la șantaj, au declarat, pentru Agerpres, surse judiciare.

Potrivit unui comunicat de presă al DNA, procurorii din cadrul DNA Ploiești efectuează, miercuri, percheziții domiciliare la patru adrese din județul Prahova, într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție comise în cursul anului 2015.

Sursele judiciare au precizat că descinderile au loc la domiciliile a trei foști ofițeri SRI, respectiv Daniel Florea, Petre Sever și Florin Gulianu, ele având legătură cu dosarul în care sunt urmăriți penal penal fostul șef al Serviciului Județean Anticorupție (SJA) Prahova din cadrul Direcției Generale Anticorupție (DGA), Constantin Ispas, ofițerul de poliție judiciară Emanuel Saghel și fostul adjunct al șefului IJP Prahova, Adrian Rădulescu.

Constantin Ispas și Emanuel Saghel au fost arestați preventiv în luna august a anului trecut, Ispas fiind acuzat de luare de mită, trafic de influență, spălare de bani, cercetare abuzivă, efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană și folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, iar Saghel fiind acuzat de luare de mită, trafic de influență, șantaj și folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații. De asemenea, fostul adjunct al șefului IJP Prahova, Adrian Rădulescu, este acuzat de comiterea a două infracțiuni de cercetare abuzivă.

Foștii ofițeri SRI Daniel Florea și Sever Petre lucrează la Poliția Locală Ploiești, aceștia având funcția de șef al Serviciului Evidența Populației, respectiv șef al Serviciului Intervenții. Florin Gulianu a fost, de asemenea, angajat al Poliției Locale Ploiești.

Toți cei trei foști ofițeri SRI apăreau pe lista de martori cu care fostul director general al acestei instituții, Cristinel Toader, trimis în judecată de DNA pentru mai multe fapte de corupție, nu avea voie să comunice.

Potrivit unor surse judiciare, cei trei foști ofițeri SRI nu au calitatea de suspecți în dosar în acest moment și nici nu vor fi conduși la audieri. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Andrei Tudor