1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:05
No menu items!

Percheziții la o grupare specializată în fraude bancare. Printre suspecți se află fiul unui polițist

spot_img
Percheziții la o grupare specializată în fraude bancare. Printre suspecți se află fiul unui polițist
foto: vestic.ro

Polițiștii efectuează joi 31 de percheziții domiciliare, în județul Timiș, la membrii unei grupări specializate în fraude bancare, care ar fi obținut credite folosind documente falsificate, printre suspecți aflându-se angajați ai unor bănci, fiul de 17 ani al unui polițist, precum și o juristă.

Potrivit unui comunicat al Poliției Române, membrii grupării sunt suspectați că ar fi obținut mai multe credite bancare folosind documente falsificate, infracțiunile fiind comise în perioada 2010-2013.

Prejudiciul creat de membrii grupării se ridică la aproximativ 400.000 de lei.

Un rol în coordonarea activităților infracționale a grupării îl avea o femeie de 41 de ani, care s-ar fi ocupat de racolarea persoanelor dornice să obțină cu ușurință un câștig ilicit.

După obținerea documentelor de identitate ale “săgeților”, aceasta apela la alte trei persoane, care dețineau tehnica necesară falsificării întregii documentații pentru obținerea creditelor, printre suspecți numărându-se și angajați ai unor unități bancare.

De asemenea, potrivit unor surse judiciare, printre suspecți se află și fiul de 17 ani al unui agent de la Poliția Rutieră, care se ocupa de falsificarea unor documente, precum și o juristă care ajuta la întocmirea documentelor necesare obținerii de credite bancare.

În urma perchezițiilor vor fi puse în executare 37 de mandate de aducere, iar toate persoanele identificate vor fi duse la sediul DIICOT Timișoara, pentru audieri, fiind cercetate pentru constituire a unui grup infracțional organizat, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

Lucian Mera