-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 2:42
No menu items!

Percheziții la ASE, într-un dosar de corupție. UP DATE. Prodecanul Facultății de Finanțe, ridicat pentru audieri

spot_img

Polițiști și procurori au descins, vineri dimineața, la Academia de Studii Economice, din Capitală

ase_academia_de_studii_economice_40561000

UP DATE.

Prodecanul Facultății de Finanțe – Bănci, Iuliu Șerbănescu, a fost ridicat de procurori și polițiști pentru audieri, după perchezițiile din această dimineață. surse judiciare afirmă că examenul de licență de la această facultate a Academiei de Studii Economice ar putea fi reluat, din cauza suspiciunilor de fraudă.

Polițiști și procurori au descins, vineri dimineață, atât la sediul Academiei de Studii Economice (ASE) București, cât și la locuința prodecanului Facultății de Finanțe – Bănci, Iuliu Șerbănescu, într-un dosar care vizează presupuse fapte de corupție legate de promovarea examenului de licență susținut în această săptămână.

Potrivit unor surse judiciare, în dosar sunt suspectate opt persoane, pentru infracțiuni de luare sau dare de mită și trafic de influență.

Reprezentanții Parchetului General au precizat, într-un comunicat de presă, că faptele ar fi fost comis în perioada iunie – iulie 2014.

Procurori ai Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează cercetări într-o cauză penală față de cadre didactice universitare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă, existând suspiciuni că, în cursul lunilor iunie – iulie a.c., ar fi solicitat și primit bani de la studenți pentru a le facilita promovarea unor examene de an, inclusiv a examenului de licență.

În cursul zilei de astăzi, 18 iulie 2014, procurorii derulează percheziţii simultane în 3 locaţii din București.

Acţiunea este efectuată cu sprijinul Direcţiei de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, Direcției Generale Anticorupție,  precum şi cu suportul tehnic şi informativ al Serviciului Român de Informaţii.

Pe măsura derulării cercetărilor, vom informa opinia publică.

Parchetul General
comunicat de presă

Vom reveni cu detalii.