6.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 22:31
No menu items!

Percheziții în Suceava şi Rădăuţi, într-un dosar de corupţie

spot_img

Descinderile au loc la sediile unor instituţii judiciare, ale unor societăţi comerciale şi la domiciliile unor persoane

diicot

Un număr de 14 percheziţii au loc duminică în judeţul Suceava, într-un dosar ce vizează fapte de corupţie judiciară, acestea având loc la sediile unor instituţii judiciare, societăţi comerciale şi la domiciliile unor persoane, precizează Direcția Națională Anticorupție (DNA), într-un comunicat de presă.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea, în perioada 2011-2014, precum şi în anii 2005 şi 2006 a unor fapte de corupţie judiciară şi infracţiuni asimilate celor de corupţie.

În cursul zilei de 22 iunie 2014, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instituţiile competente, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 14 locaţii situate în municipiile Suceava şi Rădăuţi, precum şi în alte localităţi din judeţul Suceava, la sediile unor instituţii judiciare, societăţi comerciale şi la domiciliile unor persoane.

Direcția Națională Anticorupție
comunicat de presă

R.D.