5.7 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024 - 10:17
No menu items!

Percheziții în Hunedoara, într-un dosar de evaziune. Este vizat Alin Simota, fost patron al echipei Jiul Petroșani

spot_img

Procurorii DIICOT au suspiciunea că sumele provenite din evaziune – infracțiune care ar fi fost comisă de Simota, aflat în arest la domiciliu într-un alt dosar de crimă organizată – ar fi fost folosite pentru finanțarea campaniei electorale a PNL Hunedoara, în 2008

Polițiști și procurori ai Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) fac, marţi, percheziţii în judeţul Hunedoara la fostul vicepreşedinte PNL Hunedoara Alin Simota, aflat în arest la domiciliu. Descinderile sunt făcute într-un dosar de evaziune fiscală, anchetatorii suspectând că banii ar fi fost folosiţi pentru campania electorală din 2008.

Percheziţiile au loc la adresa la care Simota se află de aproximativ două luni în arest la domiciliu, în oraşul Petrila şi care este proprietate a socrului său, precum şi la sediul firmei sale, din Petroşani.

De asemenea, au avut loc percheziţii şi la sediul Clubului Jiul Petroşani, care a fost patronat de Simota.

Surse judiciare citate de MEDIAFAX au precizat că percheziţiile au loc într-un dosar de evaziune fiscală de peste un milion de euro, Alin Simota fiind suspectat de constituire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi delapidare. Conform surselor citate, Simota ar fi spălat, prin firmele sale, bani pe care i-ar fi folosit în campaniile electorale din 2008, când a candidat atât pentru postul de primar în Petroşani, cât şi pentru Senat.

Aceleaşi surse susţin că fostul vicepreşedinte al PNL Hunedoara ar fi delapidat aproximativ un milion de lei prin folosirea de „state de plată falsificate” în cazul unor contracte cu un spital din judeţul Hunedoara.

Simonta a candidat în 2008 din partea PNL petru Parlamentul României dorind să devină senator al Văii Jiului, iar la alegerile locale a candidat pentru Primăria Petroşani.

Firmele lui Alin Simota au obţinut, de-a lungul timpului, mai multe contracte cu statul, respectiv primării, Consiliul Judeţean, companii de stat.

Alin Simota nu mai figurează de câţiva ani ca administrator al societăţilor, acesta numindu-şi în funcţii foști angajați.

Simota a fost şi patronul Clubului Sportiv Jiul Petroşani.

Alin Simota se află în arest la domiciliu într-un dosar de crimă organizată.

Într-un alt dosar, în septembrie 2013, Alin Simota a fost trimis în judecată, alături de alţi 13 inculpaţi, de procurorii DIICOT Alba Iulia, care susţineau că, la cererea acestuia, au fost executate acte de violenţă şi răpiri.

Simota a fost arestat până la sfârşitul lunii mai, când Tribunalul Hunedoara a hotărât înlocuirea măsurii cu arestul la domiciliu, decizia fiind menţinută și de Curtea de Apel Alba Iulia.

R.D.