3 C
București
miercuri, 6 noiembrie 2024 - 3:49
No menu items!

Percheziții DNA în București și în trei județe. Sunt vizate fraude cu fonduri europene, la Brașov și Sibiu

spot_img

Prejudiciul calculat până acum în dosar depășește 7,7 milioane de lei (peste 1,7 milioane de euro)

DNA_sigla 1_SZProcurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial Alba fac luni percheziții în 11 locații din trei județe și din București într-o cauză penală care vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene și a unor infracțiuni de corupție, comise în perioada 2011-2014.

În cursul zilei de 02 martie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 11 locații situate în municipiul București și în județele: Prahova, Cluj și Brașov, reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Direcția Națională Anticorupție
comunicat de presă

Potrivit unor surse judiciare, citate de AGERPRES, verificările DNA au legătură cu modernizarea stațiilor de epurare, iar prejudiciul estimat până în prezent s-ar ridica la peste 7,7 milioane lei (peste 1,7 milioane de euro).

Sursele citate au precizat că este vorba despre modernizarea stațiilor de epurare din Brașov și Sibiu.

R.D.