-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:55
No menu items!

Percheziţii la Consiliul Judeţean Timiş, vizând nereguli la un proiect cu fonduri europene

spot_img

cj timis

Procurorii DNA fac percheziţii marţi după-amiază la sediul Consiliului Judeţean Timiş, în legătură cu mai multe nereguli privind fondurile europene.

Potrivit Mediafax, dosarul vizează nereguli într-un proiect de informatizare finanţat cu fonduri europene.

Procurorii DNA au ridicat mai multe documente şi o unitate de calculator, după ce în urmă cu două săptămâni solicitaseră instituţiei unele acte vizând proiectul de informatizare, dar acestea nu le-au fost trimise.

Ancheta vizează proiectul „Eficientizarea serviciilor publice oferite de către Consiliul Judeţean Timiş prin implementarea serviciilor de e-guvernare”, care are ca scop eficientizarea comunicării online a CJ cu primăriile din judeţ.

Anchetatorii urmează să verifice modul în care a fost implementat acest proiect, mai exact modul în care au fost instalate calculatoarele şi cum au fost instruiţi cei care lucrează în cadrul acestui proiect cu fonduri europene.

Conform contractului de finanţare, valoarea proiectului a fost de 1.473.322 lei, din care contribuţia CJ Timiş a fost de 30.000 de lei, la care se adaugă TVA.

Lucian Mera