6.8 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024 - 12:56
No menu items!

Percheziţii în 14 judeţe și în Bucureşti la o reţea de evazionişti: Prejudiciul ajunge la 9,8 milioane euro

spot_img
Percheziţii în 14 judeţe și în București la o reţea de evazionişti: Prejudiciul ajunge la 9,8 milioane euro
foto: newsbv.ro

Procurorii DIICOT au efectuat luni 167 de percheziții domiciliare în 14 județe și în municipiul București, destructurând o grupare specializată în evaziune fiscală și spălare de bani.

Peste 400 de poliţişti au desfăşurat percheziţii domiciliare pe raza municipiilor Bucureşti, Suceava, Botoşani, Bacău, Dâmboviţa, Neamţ, Timiş, Vrancea, Braşov, Mureş, Galaţi, Vâlcea, Ilfov, Iaşi, Olt şi urmează să pună în executare 110 mandate de aducere.

Potrivit DIICOT, cele 118 persoane fizice şi 39 de persoane juridice vizate sunt cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de inițiere, constituire, sprijinire și aderare a unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală și spălare de bani.

Din investigații a reieșit faptul că, pe raza județului Suceava s-a constituit un grup infracțional organizat cu ramificații pe aproape întreg teritoriul țării, având drept scop sustragerea de plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului centralizat al statului prin înregistrarea în evidențele contabile a unor facturi care nu au la baza operaţiuni reale ori evidențierea altor operaţiuni fictive având ca rezultat diminuarea bazei impozabile și însușirea în mod ilegal a sumelor de bani provenite din aceste activități.

Astfel, prin activităţile infracţionale desfăşurate de membrii grupului infracţional, bugetul consolidat al statului ar fi fost grav prejudiciat, prin neachitarea TVA-ului de plată şi a impozitului pe profit, unele din aceste societăți beneficiind chiar de rambursări ilegale de TVA de la bugetul de stat.

Membrii grupului sunt suspectați că intrau în contact direct cu administratori de societăți comerciale interesați în a-şi diminua baza impozabilă, iar prin intermediul societăților comerciale pe care le dețineau sau le controlau, efectuau vânzări fictive de bunuri către aceste societăți comerciale “recrutate”, fiind emise facturi fictive pentru marfa inexistentă în realitate pe care societățile beneficiare le introduceau în contabilitate.

Membrii grupării ar fi oferit administratorilor societăților comerciale “recrutate” sume de bani, reprezentând contravaloarea mărfii “livrate” pentru ca aceștia să facă viramente bancare către societățile emitente ale facturilor fiscale fictive.

În urma verificărilor financiar contabile efectuate până la această dată, prejudiciul adus bugetului de stat ar fi de 9.800.000 euro.

A.V.