2 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 6:46
No menu items!

Percheziții la suspecți de evaziune fiscală. Prejudiciul: peste 1,8 milioane de euro

spot_img

DIICOT

Poliţişti de la Investigarea Fraudelor desfăşoară, luni dimineaţă, 12 percheziţii în municipiul Oradea, la locuinţele a nouă persoane suspectate că ar fi prejudiciat bugetul de stat cu peste 1,8 milioane de euro, prin evaziune fiscală în domeniul achiziţiilor intracomunitare de carne.

Inspectoratul General al Poliției Române a precizat, luni, într-un comunicat de presă, că poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Bihor, sub coordonarea Parchetului Tribunalului Bihor, fac 12 percheziţii în municipiul Oradea, la sediile sociale ale unor societăţi comerciale şi la locuinţele a nouă persoane suspectate de evaziune fiscală în domeniul achiziţiilor intracomunitare de carne.

Prejudiciul în acest dosar este estimat la 1.800.000 de euro.

La acţiunea participă peste 50 de poliţişti de la Serviciul de Investigare a Fraudelor, Serviciul pentru Acţiuni Speciale şi de la Poliţia Oradea, iar la finalizarea percheziţiilor persoanele vizate vor fi duse la audieri la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor.

R.D.