2 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 7:33
No menu items!

PERCHEZIȚII la mai multe firme de taximetrie din Brașov

spot_img

Anchetatorii verifică câteva zeci de mașini care ar folosi un sistem de taxare fraudulos

taxi

Aproximativ 300 de poliţişti şi jandarmi au descins, marţi, la mai multe firme de taximetrie din Braşov, pentru depistarea autoturismelor tip taxi care folosesc un sistem fraudulos de taxare, fiind verificate câteva zeci de maşini.

Taximetrele mai multor companii din Braşov au fost retrase în zona Roman din Braşov, unde marţi după-amiază aproximativ 300 de poliţişti şi jandarmi verifică legalitatea activităţii acestor societăţi.

În baza unui plan naţional de acţiune,175 de poliţişti de la Poliţia Judeţeană şi 25 din cadrul Secţiei Regionale Transporturi Braşov, sprijiniţi de 75 de jandarmi, desfăşoară în municipiul Braşov acţiuni de verificare a legalităţii activităţii unor societăţi de taximetrie din municipiul Braşov. Acţiunile vizează depistarea autoturismelor tip taxi care folosesc un sistem fraudulos de taxare, generându-se astfel infracţiuni de evaziune fiscală.

Liviu Naghi
purtător de cuvânt, Inspectoratul de Poliție al Județului Brașov

Poliţiştii au descins şi la şase puncte de lucru ale unor companii de taximetrie din municipiul Braşov, acţiunile desfăşurându-se sub coordonarea Parchetului Curţii de Apel.