-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 11:08
No menu items!

Percheziții DIICOT la spitale și farmacii

spot_img

Prejudiciul în acest caz de evaziune fiscală este de 5 milioane de euro

DIICOT_mascati_SZ

Procurorii DIICOT efectuează joi dimineață 67 de percheziţii domiciliare în Oradea şi Bihor ( Spitalul Clinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu” Oradea – Secţia Oncologie, mai multe farmacii şi  cabinete medicale individuale ale unor medici de familie), în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional format din 50 persoane, specializat în infracţiuni de evaziune fiscală, înşelăciune şi fals.

În perioada 2012-2014 membrii grupării au  generat activităţi de fraudare a Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate prin creşterea artificială a cuantumului vânzărilor aferente„ medicamentelor cu şi fără contribuţie personală utilizată în tratamentul ambulatoriu” ( TA) şi a medicamentelor şi materialelor  sanitare specifice”, care se acordă pentru tratamentul  în ambulatoriu al bolnavilor incluşi în unele programe naţionale cu  scop curativ  (PNS) şi implicit a sumelor raportate şi ulterior decontate Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Comunicat DIICOT

Prejudiciul în această cauză este în valoare de aproximativ 5 milioane euro.

La sediul D.I.I.C.O.T vor fi aduse în vederea audierii 30 de persoane.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Serviciul Român de Informaţii. Acţiunea  a fost realizată  cu sprijinul Grupării Mobile de Jandarmi Cluj – Napoca, precum şi  Serviciul de Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie al jud. Bihor.