1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 13:22
No menu items!

Pentru primarul PNL Mihai Chirica de la Iași, alianța cu USR-PLUS este „un accident politic”

spot_img

Primarul Iașiului, Mihai Chirica de la PNL, s-a supărat pe USR-PLUS, pe care îi acuză că blochează formarea unei alianțe în zonă.

”Scopul lor a fost să distrugă negocierile şi să rămânem în scandal la Iaşi. Este foarte clar de câtă credibilitate se mai poate bucura un partid care a înşelat atât de uşor aşteptările ieşenilor. Apariţia acestui partid, sau acestei alianţe, în 2020 este un accident politic pe care toţi trebuie să ni-l asumăm în cele din urmă, dar nu este mai puţin clar faptul că nu există sub nicio formă dorinţă de a face ceva pentru ieşeni, ci doar de a continua un scandal ce se pare că nu mai ia sfârşit”, a declarat primarul Chirica.

Primarul a mai anunţat că în următoarea şedinţă de Consiliu Local vor fi votaţi cei doi viceprimari ai municipiului, unul de la PNL, iar celălalt ”de la un alt partid politic”.

Reprezentanţii USR PLUS s-au retras de la negocierile programate luni cu PNL Iaşi, deoarece Mihai Chirica a încercat “un bluf“, în timp ce “PNL a demonstrat că face doar exerciţii de PR şi nu are niciun interes să susţină proiecte pentru ieşeni“.