Câți dintre noi trăiesc această simțire spirituală, de a crede cu adevărat că prezența morții în fața ochilor lui, este de fapt, întâlnirea și plecarea în brațele lui Hristos!
Și să zică, așa cum ziceau sfinții pustiei, Sisoie cel Mare, Antonie și Macarie: ” Îți mulțumesc Părinte Sfinte, că ai primit în brațele Tale sufletul meu! De acum, cu adevărat mă simt eliberat de satana și de cursele lui și mă simt izbăvit de diavolul…Amin!”
Dar noi, ne disperăm, mai încercăm cu intubatul artificial sau cu perfuzii, cu legatul de pat, cu adormirea, cu sedarea, sau cu inducerea de comă…să mai trăim o vreme și să mai gustăm câtevaclipe! Dar ce vrem să gustăm? Deșertăciunea, pe care nici măcar nu o înțelegem!
Oricine este familiar cu imaginea morţii cu coasa, una dintre cele mai răspândite reprezentări de-a lungul timpului. O siluetă într-o haină neagră cu glugă sau un schelet acoperit de un giulgiu și coasă. Dar ea este de fapt o Taină, este cheia ușii dintre cele două lumi, plecarea din lumea pământească în lumea duhovnicească!
Pentru cei ce cred, moartea este somn și întâlnire cu Hristos!
Dar noi dăm dovadă de o veridicitate, de o cunoaștere a tainei morții, având manifestări păgâne la înmormântare! Dar nu ne bucurăm că cel care s-a săvârșit din chinuri, din operații grele și dureri groaznice, de boli necruțătoare, de fapt s-a dus la liniște și la veșnicie!