-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:29
No menu items!

Pentru a evita un nou război mondial, Medvedev vrea o „împărțire liniștită” a Ucrainei cu România, Ungaria și Polonia

spot_img

Un nou război mondial este probabil, însă el nu este inevitabil, a declarat marţi vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, care a subliniat că o „împărţire liniştită” a Ucrainei este „mai bună” decât un război mondial şi a invocat în context „aspiraţii” în acest sens ale Poloniei, Ungariei şi României, informează TASS, citată de Agerpres.

„Lumea este bolnavă şi, foarte probabil, se află în pragul unui nou război mondial. Este el inevitabil? Nu, nu este”, a spus Medvedev, susţinând un discurs în faţa participanţilor maratonului „Ştiinţa”.

Potrivit lui Medvedev, Rusia a fost „trasă în război, prin ciocnirea a două părţi ale unui singur popor”.

În opinia lui, perspectiva unui război nuclear nu doar că există, ci este în creştere. În acest context, el a calificat drept perfidie discuţiile despre agenda ecologistă, în condiţiile în care se pune problema supravieţuirii omenirii. „Încetaţi să mai suferiţi pentru că temperatura a crescut cu un grad într-un an sau într-o perioadă. (…) În opinia mea, asta este nimic faţă de perspectiva de a ne pomeni în epicentrul unei explozii cu o temperatură de 5.000 de kelvini, cu o viteză de 350 de metri pe secundă şi o presiune de 3.000 de kg pe metru pătrat, cu o radiaţie ionizantă şi impuls electromagnetic. O astfel de perspectivă există azi? Din păcate, da. Şi ea creşte în fiecare zi din motive cunoscute”, a spus Medvedev.

Vicepreşedintele Consiliului de Securitate rus a declarat că Rusia ar putea folosi prima arme nucleare dacă agresiunea la adresa ei va ameninţa însăşi existenţa statului rus.

El a afirmat că este mai bună o „împărţire liniştită” a Ucrainei, decât statutul ei de membru în NATO sau un război mondial. „Lăcomia şi răutatea, ura, ambiţiile sunt mai puternice decât raţiunea şi gândirea sănătoasă. Polonia să-şi ia regiunile vestice ale Ucrainei, dar să spunem direct, şi Ungaria şi România visează de mai multe decenii”, a afirmat Medvedev.

Potrivit lui Medvedev, liderii Poloniei discută cu autorităţile ucrainene despre înfiinţarea unei confederaţii, „iar de aici nu este departe nici până la unire, cum era înainte”. În opinia lui Medvedev, Polonia şi alte ţări vor să-şi pună în aplicare planurile cât mai repede, „cât nu s-a închis fereastra posibilităţilor”, şi Rusia şi reprezentanţii Occidentului colectiv nu au ajuns la acorduri principiale.

Totodată, Medvedev a afirmat că toţi politicienii europeni depind de SUA, „chiar şi cei mai liniştiţi, mai loiali, cu care noi (Rusia) avem relaţii normale”.

D.Constantin