4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 19:17
No menu items!

Pensionarii militari și polițiștii au ieșit în stradă

spot_img

Pensionarii militari au ieșit în stradă fiindcă au ajuns la capătul răbdării. Joi, în Capitală, acestora li s-a  alăturat la protest și Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP).

Militari rezerviști din toată țara s-au adunat astăzi în fața Ministerului Apărării Naționale.

Ei s-au arătat nemulțumiți de inechitățile financiare dintre militarii activi și rezerviști.

Acțiunii de protest i s-au adăugat și reprezentanții Federaţiei Sindicatelor din Administrația Penitenciarelor cu revendicări legate de ieșirea la pensie.

Sunt, de fapt, peste 2.000 de oameni care s-au adunat astăzi din toate colțurile țării în fața Ministerului Apărării Naționale, fără să țină cont de vremea ploioasă de afară.

Militarii rezerviști reclamă inechitățile de ordin financiar dintre militarii activi și rezerviști, acest lucru, spun ei, ducând la discriminare în cadrul armatei.

Aceștia mai spun că soldele lor au un cuantum mult mai mic decât ale militarilor activi, iar remunerația lor diferă și în funcție de perioada în care aceștia au trecut în rezervă și cer Ministerului Apărării să elimine inechitățile legate de pensiile militare de stat.

Lor li s-au lăturat și reprezentanții Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor, care își exprimă îngrijorarea cu privire la ieșirea la pensie, aceștia având în momentul pensionării aceleași drepturi cu militarii rezerviști.

Cosmin Dorobanţu, președintele Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor, spune că până acum nu au primit din partea autorităților nicio invitație la discuții, iar în cazul în care nu vor primi în continuare un răspuns, vor organiza și alte acțiuni de amploare.

D.Constantin