4.8 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 20:52
No menu items!

Pensiile piloților, inclusiv a lui Adrian Iovan, recâștigate în instanță

spot_img

Moştenitorii lui Adrian Iovan vor primi o diferenţă de bani între pensia iniţială a acestuia şi cea revizuită începând cu 2010, în urma câştigării unor procese

Iovan Adrian

În anii 2010 – 2011, succesiv, Guvernul a tăiat pensiile aviatorilor, reducându-le cu o pondere care a variat între 60 şi 97 la sută. Astfel, au fost emise decizii de recalculare a pensiilor a mii de foşti piloți, în baza Legii nr. 119/2010, care este „contrară CEDO, deci inaplicabilă”, se precizează într-un comunicat de presă al casei de avocatură Piperea și Asociații, cea care a gestionat alianța procesuală care a atacat în instanță aceste decizii.

Potrivit comunicatului, Curtea de Apel Bucureşti a admis irevocabil contestaţia, repunându-i în drepturile lor iniţiale pe pensionarii aviatori. Guvernul a emis atunci un nou act normativ – Ordonanţa de Urgenţă nr. 59/2011 – prin care a revizuit pensiile.

Diferenţa dintre cele două măsuri succesive de tăiere a pensiilor a fost doar de denumire – recalculare/revizuire – întrucât efectul a fost acelaşi, în sensul că pensiile au fost diminuate în acelaşi cuantum„, se mai arată în comunicat.

În aceleaşi condiţii de alianţă procesuală au fost atacate în instanţă şi noile decizii de revizuire a acestor pensii.

În dosarul nr. 58004/3/2011, Tribunalul Prahova a emis din nou o soluţie favorabilă pensionarilor aviatori, anulând şi deciziile de revizuire şi obligând casele de pensii să repună în plată pensiiile în varianta lor iniţială.

Piperea şi Asociaţii mai menţionează că, în acest proces, l-a reprezentat şi pe defunctul Adrian Iovan.

Tribunalul Prahova i-a facut dreptate acestuia post-mortem, acordând moştenitorilor sumele reprezentând diferenţa dintre pensia initială şi pensia revizuită şi recalculată pe toţi cei patru ani care au trecut de la aşa-zisa reformă şi, în acelaşi timp, dispunând casei de pensii să emită decizii de pensie de urmaş„, se mai precizează în comunicat.

R.D.