1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:56
No menu items!

Pensiile din decembrie vor fi achitate în avans, înainte de Sărbători

spot_img

Anunțul a fost făcut, joi, de oficialii Ministerului Muncii

pensionari

Toate pensiile vor fi plătite înainte de Sărbători, în perioada 11 – 24 decembrie, au transmis, joi, reprezentanții Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV).

Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice a făcut demersurile necesare pentru a achita drepturile cuvenite beneficiarilor sistemului public de pensii în avans, în perioada 11 – 24 decembrie, prin intermediul CN Poşta Română SA.

Ministerul Muncii
comunicat de presă

Potrivit oficialilor Ministerului Muncii, termenele de virare a sumelor de plată către oficiile poştale au fost decalate pentru a se asigura plata tuturor pensiilor înainte de Sărbători.

În ceea ce îi priveşte pe beneficiarii care nu vor fi găsiţi la domiciliu, plata drepturilor va fi asigurată la ghişeele subunităţilor poştale până în data de 30 decembrie (în cazul celor avizaţi la domiciliu). De asemenea, referitor la drepturile achitate prin intermediul băncilor (este vorba de băncile care au încheiate convenţii cu CNPP), aceste drepturi vor putea fi încasate la aceleaşi date ca în lunile anterioare, până în sărbătorile de iarnă.

Ministerul Muncii
comunicat de presă

În sistemul public de pensii sunt înregistraţi 5.186.000 de beneficiari.