4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 16:59
No menu items!

Pensia militară de serviciu, retrasă pentru colaboratorii Securității. Legea, adoptată de Senat

spot_img

Senatul a adoptat tacit, marţi, o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii şi a Legii nr.223/2015 privind pensiile militare de stat.

Nota de adoptare tacită a propunerii legislative, pentru care termenul de dezbatere şi vot s-a împlinit pe 12 aprilie, a fost citită în plen de preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, care a condus şedinţa de marţi a plenului.

Potrivit formei iniţiatorului, „CNSAS iniţiază, din oficiu şi de îndată, acţiuni în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii pentru persoanele care, având calitatea de ofiţer, subofiţer sau angajat civil al Securităţii sau al Ministerului de Interne, inclusiv sub acoperire, în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, au desfăşurat activităţi prin care au vizat suprimarea sau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”.

Modificările propuse „elimină caracterul discriminatoriu şi aleatoriu al verificării foştilor ofiţeri de Securitate şi Miliţie, aşa cum este aceasta reglementată de OUG Nr. 24/2008”, se arată în expunerea de motive.

Astfel, „nu beneficiază de pensia de serviciu, acordată militarilor în baza legii, lucrătorii Securităţii, adică persoanele care, având calitatea de ofiţer, subofiţer sau angajat civil al Securităţii sau al Ministerului de Interne, inclusiv sub acoperire, în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, au desfăşurat activităţi prin care au vizat suprimarea sau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului şi a căror calitate a fost constatată prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă”.

Propunerea legislativă urmează să fie dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

                                                                                                                    Adina Silav