-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:10
No menu items!

Pelerinaj la București, la o rată de îmbolnăvire de COVID-19 care se apropie de 20 la mie

spot_img

Patriarhia Română a anunțat, luni, în ziua în care România a încheiat cea mai neagră săptămână de la începutul pandemiei COVID-19, un nou pelerinaj de o săptămână, organizat de această dată la București, unde rata de infectare se apropie vertiginos de 20 la 1000 de locuitori. 

Joi, 21 octombrie, începe sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou ale cărui moaște vor fi expuse publicului. Astfel, enoriașii sunt așteptați timp de 7 zile să treacă pe la raclele ”Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț, ale Sfinților Împărați Constantin și Elena şi ale Sfântului Nectarie de la Eghina”, care vor fi așezate în pridvorul Catedralei Patriarhale, transmite instituția condusă de Patriarhul Daniel.

Patriarhia recunoaște ”contextul sever al pandemiei”, dar dă asigurări că pelerinajul ”se va desfășura și anul acesta în condiţii de maximă rigoare” și impune o serie de condiții.

Astfel, pelerinii care vor dori să se închine la Sfintele Moaşte o vor putea face în următoarele condiţii:

* accesul la raclă / racle se va face pe un singur rând de persoane, păstrând distanţa de 1,5 m între ele;

* pe traseul unic de acces vor fi trasate marcaje clare de staţionare pentru facilitarea păstrării acestei necesare distanţe;

* pe marginea traseului unic de acces vor fi amplasate anunţuri cu privire la păstrarea distanţei şi respectarea strictă a normelor igienico-sanitare; se va crea un flux unic de circulaţie a pelerinilor, cu intrare de la baza Dealului Patriarhiei şi cu ieşire separată, pe strada Patriarhiei spre strada 11 iunie;

* voluntarii prezenţi, care vor purta permanent măşti de protecţie şi mănuşi, vor oferi pelerinilor materiale de dezinfectare şi măşti (dacă nu au);

* pachetele alimentare (aproximativ 20.000) vor fi oferite de voluntari în condiţii de maximă igienă: biscuiţi/eugenii, apă plată în sticle sigilate, toate produsele distribuite fiind însoţite de certificat de conformitate;

* după închinarea la Sfintele Moaşte, pelerinii care se îndreaptă spre strada 11 iunie vor primi de la voluntarii prezenţi agheasmă îmbuteliată în sticle sigilate;

* pe esplanada din faţa Altarului de vară al Catedralei Patriarhale vor fi marcate locurile pentru pelerinii care vor asista la slujbele oficiate în aer liber; în zonă vor fi instalate 200 de scaune, respectându-se o distanţă de 1,5 m între ele;

* din motive sanitare, raclele cu Moaştele Sfinţilor vor fi acoperite fiecare cu un capac transparent ce va fi dezinfectat permanent.

Programul liturgic al acestor zile de sărbătoare este următorul:

În zilele de joi, vineri, sâmbătă şi luni, 25 octombrie, slujbele vor fi oficiate în Catedrala Patriarhală cu un număr de maximum 70 de credincioşi;

Marţi, 26 octombrie, de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, de la ora 9,30, se va săvârşi Sfânta Liturghie la Altarul de vară de lângă Catedrala Patriarhală.

Miercuri, 27 octombrie, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, începând cu ora 9,00, la Altarul de vară de lângă Catedrala Patriarhală va fi săvârşită Sfânta Liturghie arhierească de către Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, împreună cu un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi.

În contextul sever al pandemiei, în care Biserica însăşi a desfăşurat o intensă campanie de promovare şi conştientizare a regulilor igienico-sanitare, subliniind firescul şi necesitatea ascultării de sfatul medicilor, pentru organizarea în condiţii de reală siguranţă a sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou din acest an au fost luate şi vor fi respectate mai multe măsuri speciale, precizează Patriarhia.

Raluca Dan