-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:03
No menu items!

Pe repede înainte. Ciucă convoacă o sesiune extraordinară la Senat pentru modificarea Legii pensiilor speciale

spot_img

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, anunţă că va convoca Biroul Permanent pentru a stabili coordonatele unei sesiuni parlamentare extraordinare, în care va fi reexaminată Legea pensiilor speciale şi vor fi făcute modificările necesare pentru a respecta decizia CCR. 

”Legea pensiilor speciale trebuie modificată cât mai repede, pentru ca întreg textul actului normativ să se încadreze în limitele constituţionale. Voi convoca Biroul Permanent al Senatului pentru a stabili coordonatele unei sesiuni parlamentare extraordinare, în care vom reexamina această lege şi o vom modifica astfel încât să respecte decizia Curţii Constituţionale”, a scris Nicolae Ciucă pe Facebook, marţi.

El a menționat importanţa acestei legi.

”Vom corecta fără întârziere aspectele semnalate de judecătorii Curţii, pentru că de această lege depinde îndeplinirea unui jalon important din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, condiţie necesară pentru a accesa fondurile europene”, a subliniat el.

Curtea Constituţională a admis parţial, miercurea trecută, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) în legătură cu modificările legii privind pensiile de serviciu. Preşedintele CCR Marian Enache a explicat că actul normativ se va reîntoarce în Parlament pentru a fi pus în acord cu decizia Curţii.

Curtea Constituţională a publicat, luni, pe site-ul instituţiei, și motivarea deciziei. Printre altele, judecătorii Curţii precizează că nu pot fi făcute modificări ale spectrului remodelării elementelor definitorii ale dreptului la pensie deja exercitat şi anume pensie aflată în plată, deoarece acest lucru ”afectează integritatea şi substanţa acestuia şi pune sub semnul îndoielii încrederea cetăţeanului în stat şi în activitatea de legiferare”.

                                                                                                              Adina Silav