1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 22:08
No menu items!

Pe mopede, numai cu permis de conducere

spot_img

Conducătorii de mopede vor trebui să dea examen pentru obținerea unui carnet de conducere. Plenul Camerei Deputaților a aprobat, în şedinţa de marţi, cu 185 „pentru” şi o abţinere, proiectul de lege al Guvernului care prevede introducerea permisului de conducere pentru mopede. Camera este for decizional, astfel că prevederile se vor aplica imediat ce vor fi publicate în Monitorul Oficial.

„Comisia Juridică, Disciplină şi Imunităţi, în raport comun cu Comisia de industrii, la propunerea MAI, a aprobat un amendament care urmează să fie introdus într-un raport care va fi supus votului din plen. Concret, cei care vor putea să conducă pe drumuri publice mopede trebuie să fie posesorii unui permis de conducere special pentru conducătorii de mopede. Aceştia vor da un examen special construit şi destinat celor care vor conduce aceste mopede”, a explicat deputatul Bogdan Ciucă, vicepreşedintele Comisiei juridice a Camerei.