Parlamentul a aprobat marţi trei măsuri pentru ca băncile să se pregătească pentru falimente şi să nu se mai bazeze pe contribuabili să le acopere pierderile. Două măsuri au în vedere restructurarea şi falimentarea băncilor cu probleme, iar cea de a treia se asigură că băncile, şi nu contribuabilii, vor garanta depozitele mai mici de 100.000 de euro în caz de faliment. Aceste măsuri completează sistemul unic de supraveghere bancară, deja existent, contribuind la realizarea uniunii bancare.
Parlamentul a câştigat concesii substanţiale din partea miniştrilor de finanţe, mai ales în ceea ce priveşte regulile care stabilesc mecanismul unic de decizie bancară şi fondul adiacent de 55 miliarde de euro, finanţat de bănci, raportorul în Parlament fiind Elisa Ferreira (S&D, PT). Aceste reguli reduc semnificativ marja de manevră politică care ar putea altfel bloca acţiunile împotriva băncilor şi se asigură că fondul poate fi stabilit repede şi utilizat în mod mai echitabil.
În directiva privind redresarea şi deciziile bancare, pentru care raportor a fost Gunnar Hökmark (PPE, SE), deputaţii au creat un proces foarte strict pentru orice posibilă utilizare a banilor publici.
Regulile actualizate privind depozitul de garanţie, pentru care raportor a fost Peter Simon (S&D, DE) se vor asigura că deponenţii îşi vor primi banii înapoi mult mai repede dacă o bancă dă faliment. Aceste reguli mai cer ca băncile să pună în schemele de garanţie bani numerar mai degrabă decât angajamente.
În timpul crizei economice, multe pierderi ale băncilor au fost transferate către contribuabili, lăsând valoarea băncilor aproape intactă. Instrumentele de „bail-in” incluse în cele două legi privind rezolvarea problemele bancare înseamnă, prin contrast, că proprietarii băncilor (acţionarii) şi creditorii (deţinătorii primari de titluri de valoare) vor fi cei dintâi care vor absorbi pierderile pe care le-ar putea avea o bancă, înainte de a se putea face apel la surse externe de finanţare.
Cele două legi privind deciziile bancare vor mai cere băncilor să finanţeze fonduri de rezervă pentru a acoperi pierderile rămase după utilizarea instrumentelor de „bail-in”.
Statele din uniunea bancară (toate statele din zona euro şi cele care vor opta să li se alăture) vor împărţi un fond comun, finanţat de bănci, cu rezoluţie unică, în valoare de 55 miliarde de euro, ce va fi creat în răstimp de opt ani. Statele din afara uniunii bancare vor fi obligate să creeze propriul lor fond finanţat de bănci, în valoare de 1% din valoarea depozitelor acoperite, în răstimp de 10 ani.
Deputaţii au susţinut ca atunci când o bancă are probleme, deciziile privind acţiunile de întreprins să fie luate pe baza unor argumente solide din punct de vedere tehnic. Unele state membre, pe de altă parte, doreau să confere miniştrilor de finanţe un rol cheie în a decide cum să abordeze cazuri specifice aflate sub incidenţa mecanismului unic de decizie.
Compromisul final limitează semnificativ influenţa acestora din urmă şi presiunea politică, permiţând mai multă echitate, acţiuni mai rapide şi costuri mai reduse pentru a rezolva problemele băncilor.
Actualizarea schemei de garantare a depozitelor va obliga statele membre să creeze propriile lor scheme finanţate de bănci pentru a rambursa depozitele garantate (maximum 100.000 de euro), atunci când o bancă aflată în criză nu o poate face ea însăşi. Astfel, se asigură faptul că nu contribuabilii vor fi obligaţi să suporte costurile de garantare a unor astfel de depozite.
Deputaţii s-au mai asigurat că deponenţii îşi vor primi banii înapoi mai repede. Suma totală a depozitului lor de garanţie ar trebui să fie disponibilă în maximum şapte zile lucrătoare, iar o sumă de subzistenţă (stabilită de la stat la stat), în maximum cinci zile.
Deputaţii au mai inserat clauze care includ „balanţe temporar mari”, în garanţie. Dacă un cont de depozit are temporar mai mult de 100.000 euro, de exemplu prin vânzarea unei case, întreaga sumă sau o parte din această sumă mai mare este protejată pentru cel puţin trei luni.
C.C.