-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:18
No menu items!

Pe cine audiază procurorii joi, în ancheta de la clubul Colectiv

spot_img

Ancheta penală a tragediei de la clubul Colectiv continuă, joi, cu alte audieri de martori. Până acum, au dat declarații 60 dintre victimele incendiului, 20 dintre acestea au depus plângeri penale.

Procurorii cercetează și dacă ISU a făcut un control anul trecut în club, aș cum au declarat angajații și patronii, și știa, deci, de existența acestei incinte. Persoanele indicate de patroni ca fiind de la ISU au fost identificate și vor fi chemate la audieri.

Acționarii clubului, arestați acum, au mai declarat că pe lângă avizul obținut de la angajații ISU, cei care au montat artificiile, reprezentanții unei firme, le-ar fi spus că folosesc lumina rece, care nu provoacă incendii. Și reprezentanții acestei firme au fost chemați la audieri, mai ales că cel care a montat artificiile vineri seara, nu avea autorizație de pirotehnist. Cert este, până acum, că incinta era o adevărată capcană pentru un asemenea eveniment – geamurile erau astupate, ușile de acces blocate, iar pereții erau izolați cu material inflamabile. Astfel, criminaliștii au descoperit 3 guri de aerisire ale incintei, care erau însă zidite, 6 geamuri mari zidite de asemenea, o altă ușă de acces, mai mare, blocată deoarece dădea în intrarea unui club vecin.

Cel care a făcut lucrarea de amenajare a pereților, de izolare cu acel burete, a declarat că a pus cele mai ieftine materiale, care se aprind extrem de ușor, dar ar fi făcut asta la cererea proprietarilor. Cei trei patroni au fost arestați pentru ucidere din culpă și vătămare corporală.

Procurorii dau asigurări că sunt suficiente probe să urmeze și alte inculpări, posibil chiar de joi. Între timp, polițiștii și procurorii au luat la pas spitalele ca să le ceară răniților să depună plângeri, ca să poată face mai multe cercetări.

În referatul de arestare al celor trei acționari, procurorii arată că după analiza imaginilor de pe camerele de supraveghere, întreg clubul a fost cuprins de flăcări, într-un minut și 19 secunde.

M. Nedelcu