4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 20:09
No menu items!

Pe cine ar vrea liberalii la conducerea instituției Avocatului Poporului. Primul pas a fost făcut

spot_img

Reprezentanții PNL au depus, luni, cererea de revocare din funcția de Avocat al Poporului a Renatei Weber, un vechi activist pentru drepturile omului numit, la propunerea ALDE, dar care a făcut numeroase demersuri pe lângă autorități în timpul crizei sanitare, obținând inclusiv declararea neconstituționalității decretelor președințiale din starea de urgență, precum și a procedurii de instituire a stării de alertă.

Întrebat despre planurile pentru un înlocuitor, prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a declarat, în aceeași zi, la Digi24, că nu Ana Birchall (fost ministru al Justiției în guvernul PSD) este modelul căutat, ci mai degrabă Cristian Diaconescu (fost consilier prezidențial, membru PMP).

Avocatul Poporului a precizat că nu comentează solicitarea de revocare din funcţie, aşteptând derularea procedurii parlamentare, potrivit unui comunicat al instituției.

Rareș Bogdan a precizat că nu crede că liberalii ar putea să o susțină pe Birchall și că în PNL „un model este Cristian Diaconescu, nu Ana Birchall”, cu referire la fostul consilier prezidențial Cristian Diaconescu, actualmente prim-vicepreședinte PMP.

Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, că dacă parlamentarii social-democrații vor vota pentru demiterea Avocatului Poporului, Renate Weber, înseamnă că PSD „sprijină” cu adevărat impozitarea pensiilor speciale. „Dacă nu, nu”, a adăugat el.

Cererea de revocare a Avocatului Poporului, Renate Weber, a fost depusă la Parlament de către liderii grupurilor parlamentare PNL din Senat și Camera Deputaților. Weber este acuzată că, atacând la CCR pensiile speciale, se află într-un „grav conflict de interese”.

„Primul capăt de acuzare este cel referitor la conflictul de interese în care se găseşte doamna Renate Weber – un slujbaş al statului şi al poporului ar trebui să fie care acţionează împotriva poporului şi împotriva statului. Practic, doamna Renate Weber, prin acel atac la Curtea Constituţională a României, îşi protejează propria pensie specială de care beneficiază în calitate de Avocat al Poporului, iar al doilea capăt de acuzare în solicitarea noastră de revocare este depăşirea mandatului constituţional prin instituirea mecanismului de tortură pe spitalele COVID şi sunt detaliate cele două aspecte. Sesizarea are şi un caracter juridic destul de pronunţat”, a spus deputatul PNL Florin Roman, înainte de şedinţa BEx a PNL, la 22 iunie 2020.

Avocatul Poporului este numit pe o durată de 5 ani de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu scopul de a apăra drepturile şi libertăţile persoanelor fizice în raporturile acestora cu autorităţile publice. Mandatul Avocatului Poporului poate fi reînnoit o singură dată (art. 1 şi art. 6 din Legea 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea Avocatului Poporului şi art. 58 din Constituţia României).

Avocatul Poporului este o autoritate publică autonomă şi independentă faţă de orice altă autoritate publică, în condiţiile legii, conform art. 2 din Legea 35/1997 privind organizarea Avocatului Poporului. Instituţia îşi exercită atribuţiile din oficiu sau la cererea persoanelor lezate în drepturile şi în libertăţile lor, în limitele stabilite de lege (art. 59 din Constituţie).

Procedura

Mandatul Avocatului Poporului încetează înainte de termen în caz de demisie, revocare din funcţie, incompatibilitate cu alte funcţii publice sau private, imposibilitate de a-şi îndeplini atribuţiile mai mult de 90 de zile – constatată prin examen medical de specialitate -, ori în caz de deces (art. 9, alin 1).

Revocarea din funcţie a Avocatului Poporului, ca urmare a încălcării Constituţiei şi a legilor, o face Camera Deputaţilor şi de Senatul, în şedinţă comună, cu votul majorităţii celor prezenţi, la propunerea birourilor permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, pe baza raportului comun al comisiilor juridice ale celor două Camere ale Parlamentului (art. 9, alin. 2).