-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 2:50
No menu items!

Pe ce mână joacă Băsescu?

spot_img

Basescu_Biden

Relaţiile Uniunii Europene cu Statele Unite sunt, zilele acestea, aidoma unui butoi de pulbere care este gata să explodeze, după ce au apărut informaţii potrivit cărora Agenţia Naţională de Securitate a SUA (NSA) ar fi interceptat convorbirile telefonice ale mai multor lideri europeni. „Spionajul între prieteni nu se face; e inacceptabil!” a fost reacţia publică a cancelarului german, Angela Merkel, un om cunoscut ca fiind extrem de calculat în ceea ce priveşte reacţiile oficiale. Guvernul de la Berlin l-a convocat pe ambasadorul SUA să dea explicaţii, Merkel l-a sunat ea însăşi pe preşedintele Barack Obama să protesteze iar, în cursul zilei de ieri, cancelarul german a avut o întâlnire tete-a-tete şi cu preşedintele Franţei, Fracois Hollande pentru a discuta situaţia. Alături de Germania şi Franţa, Italia şi Belgia sunt alte două state care au suspiciuni majore legate de spionajul american la adresa liderilor lor.

Summit-ul Consiliului European, care a început ieri, la Bruxelles, şi unde participă şi preşedintele Traian Băsescu, este dominat aşadar de amploarea scandalului privind monitorizarea convorbirilor telefonice de către NSA.

Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a cerut, încă de la debutul summit-ului, suspendarea negocierilor între UE si SUA pentru acordul de liber-schimb, în contextul acuzaţiilor privind spionajul practicat de serviciile secrete americane, până la clarificarea informaţiilor legate de programele de monitorizare ale NSA. „Există anumite standarde şi criterii care trebuie respectate, altfel nu are sens să mai discutăm unii cu alţii”, a spus Schultz. Liderii europeni au convenit astfel că „a venit timpul să acţionăm pentru a da UE o voce puternică şi unitară faţă de americani”.

În tot acest context dificil pentru relaţiile americano-europene, preşedintele României, Traian Băsescu, a făcut public un comunicat prin care dezvăluie că a purtat o prietenească şi extrem de lungă  convorbire telefonică cu vicepreşedintele SUA, Joseph Biden. Acest comunicat al Preşedinţiei Romaniei pare a avea, la prima vedere, un singur scop: acela de a-l umili şi de a-l băga în corzi pe premierul Victor Ponta, întors de numai două zile din Statele Unite, unde a purtat discuţii cu acelaşi Joseph Biden. Băsescu şi-a umflat muşchii în faţa românilor, încercând să le transmită că vicepreşedintele SUA nu l-a luat în serios pe Victor Ponta şi a simţit nevoia să îl sune pe el şi să îi dea raportul despre „cât de cuminte” a fost premierul, ca mai apoi să abordeze împreună şi să pună la cale, ca între adevăraţi lideri politici, planuri la nivel mondial: relaţiile UE cu statele aspirante, situaţia din Afganistan şi Siria dar şi stabilitatea regională în Europa de Sud-Est.

Numai că satisfacerea orgoliului şi răfuiala în plan intern, ar putea costa Romania în plan extern, în raporturile si aşa dificile pe care le are cu statele din Uniunea Europeană. Semnalul dat de Băsescu ar putea irita extrem de tare cancelariile occidentale şi mai ales pe Angela Merkel. A nu se uita că ea a fost cea mai puternică voce pro-Traian Băsescu în momentul suspendării acestuia din funcţie, în vara lui 2012. În spatele comunicatului  Preşedinţiei României – care nu a fost deloc o gafă diplomatică, aşa cum s-a vehiculat în anumite cercuri- ar putea sta poziţionarea lui Traian Băsescu exclusiv de partea SUA în scandalul interceptărilor ilegale. Americanii au nevoie acum de susţinători fermi în cadrul Uniunii Europene iar Traian Băsescu pare că le-a oferit acest sprijin. Motivul ar putea fi protecţia pe care SUA o va menţine asupra sa si după terminarea mandatului de preşedinte al ţării. Cât despre interesele României, ca membru al UE, acestea au fost intotdeauna puse pe planul secund.

Nicoleta Vera