10.2 C
București
marți, 5 noiembrie 2024 - 17:37
No menu items!

Pe 10 iulie, judecătorii îi dau voie lui Nicușor Constantinescu să stea în SUA până pe 25 IUNIE 2014

spot_img

CULMEA JUSTIȚIEI! Curtea de Apel București i-a admis președintelui CJ Constanța o cerere depusă pe 12 iunie. Între timp, nu doar că acesta a și plecat SUA, dar a fost și arestat în lipsă, și dat în urmărire

Nicusor Constantinescu_SZ

Curtea de Apel Bucureşti a decis joi, 10 iulie, că preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, poate părăsi ţara până…pe 25 iunie. Hotărârea instanţei vine deşi acesta a fost arestat preventiv în lipsă, pentru că nu s-a mai întors din SUA, și este și dat în urmărire.

Concret, magistrații au admis, joi, contestaţia formulată de Constantinescu, împotriva sentinţei Tribunalului Bucureşti prin care, în 12 iunie, i-a fost respinsă, ca nefondată, cererea de părăsire a ţării.

Între timp însă, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a cerut înlocuirea controlului judiciar cu arestarea preventivă, pentru că preşedintele CJ Constanţa nu a revenit în ţară după ce a fost operat în SUA. În acest sens, Tribunalul Capitalei a decis, pe 23 iunie, arestarea preventivă a acestuia în lipsă. O sentinţă definitivă privind arestarea ar urma să fie luată tot de Curtea de Apel Bucureşti, săptămâna viitoare, pe 15 iulie.

De fapt, DNA a cerut luarea măsurii arestului preventiv pentru că şeful CJ Constanţa nu s-a întors în ţara până pe 11 iunie, aşa cum fuseseră stabilite, împreună cu procurorii, circumstanţele în care poate pleca în SUA să se opereze.

Imediat după ce Tribunalul Bucureşti a decis că Nicușor Constantinescu va fi arestat, chiar dacă decizia nu a fost definitivă, el a fost dat în urmărire naţională.

Nicuşor Constantinescu a fost trimis în judecată de procurorii DNA în trei dosare penale. Într-o altă cauză, şeful CJ Constanţa este cercetat pentru luare de mită şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, după ce în casa lui au fost găsite, la percheziţii, 15 cartuşe de 9 milimetri.

R.D.