Cu ocazia Zilei Naţionale a României, bucureştenii și toți cei care vor fi prezenți atunci în Capitală, vor putea vizita sâmbătă şi duminică monumentul Arcul de Triumf, între orele 12.00 şi 18.00. Sărbătoarea va fi marcată prin prezentarea de către Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic, în Parcul Herăstrău, la intrarea dinspre Piaţa Arcului de Triumf, a expoziţiei de fotografie „Eroi sub Tricolor”, imediat după încheierea paradei, în acompaniamentul fanfarei militare. Parada militară a Ministerului Apărării Naţionale se va desfăşura sâmbătă, între orele 9.00 şi 11.00. D.M.