1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 22:39
No menu items!

PDL, dat în judecată de Camera Deputaților pentru datorii neplătite

spot_img

Acțiunea în instanță vizează banii pentru energie, apă, hârtie igienică și odorizante

Blaga_SZ

PDL a fost dat în judecată de Camera Deputaților, 6 procese fiind deschise, pe 19 august, la Judecătoria sector 1. Partidul Democrat are datorii de 54 de mii de lei, în sume fiind incluse chiar și contravaloarea sacilor menajeri, hârtiei igienice și a odorizantelor folosite la conferințele din Parlament.

Camera Deputaților, prin Centrul Internațional de Conferințe, a trimis PDL o adresă, prin care a cerut achitarea contractelor încheiate în cursul anului trecut.

1. Neplata a 15.908 lei (inclusiv penalități) – contract 31/15.03.2013

2. Neplata a 12823,82 lei – contract 36/ 4.04.2013

3. Neplata a 17473,61 lei (inclusiv penalități)- contract nr 44/19.04.2013

4. Neplata a 7197,60 lei (inclusiv penalități) – contract 64/28.06.2014

Consiliul Național de Coordonare al PDL a mai achitat o parte a unui contract din anul 2013, suma fiind de 6.000 de lei, dar Camera Deputaților susține că penalitățile la cele 333 de zile întârziere se ridică la încă 2.000 de lei.
Calculele făcute de reprezentanții Camerei includ utilitățile, dar și unele consumabile folosite de partid la conferințe:

– energie electrică – 1386,44 lei

– apă caldă și căldură: 1,06 lei

– apă rece -142,06 lei

– saci menajeri: 0,72 de lei

– hârtie igienică – 14,63 de lei

– odorizant wc – 52,08 de lei

– Sano cremă Tix – 8,25 lei

Toate partidele au la dispoziție gratuit, în Parlament, spații dedicate special, incluzând birouri, săli și anexe pentru reprezentanții grupurilor parlamentare. Există însă și evenimente pe care partidele vor să le organizeze la Centrul de Conferințe, acestea fiind însă contracost. Sumele cerute de Camera Deputaților în astfel de contracte includ totul – de la sala închiriată, la calculul utilităților pentru evenimentul respectiv.

Într-un alt proces, PDL a fost chemat în judecată de un partener de afaceri al răposatului Dinu Patriciu, Sorin Marin. Acesta are de recuperat, prin firma sa, Tudori Properties SRL, câteva zeci de mii de lei, după câte se pare pentru utilitățile din clădirea în care a avut sediu fosta Alianță România Dreaptă.

Sofia Marinescu