6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 0:37
No menu items!

PC, la un pas de a rupe USL. Cum îl țin în șah conservatorii pe Crin Antonescu

spot_img

Cu o zi în urmă, liderii USL, Victor Ponta, Crin Antonescu şi Daniel Constantin au apărut la televizor ca o echipă strâns unită, care va respecta până la virgulă înțelegerile făcute la constituirea USL.

Astăzi, PC a făcut prima mişcare serioasă de rupere a alianței: a anunţat întreruperea relaţiilor cu PNL. Este o lovitură care ar putea avea consecinţe extrem de serioase asupra viitorului politic al lui Crin Antonescu.

Biroul Executiv al PC s-a întrunit, astăzi, şi a decis să anunţe separarea de PNL, partid cu care forma alianţa Alianța de Centru-Dreapta.  Vicepreşedintele partidului, Bogdan Ciucă, a declarat că hotărârea conservatorilor vine după ce, în ultima perioadă, relaţia dintre PNL şi PC nu a mai funcţionat la nici un nivel.

Protocolul ACD nu funcţionează. Nu au mai fost întâlniri în teritoriu, nu au mai existat consultări între cele doua partide. Pentru că ne întrebaţi, atunci când vorbim de declaraţii politice, de iniţiative legislative, dacă s-au discutat în ACD, practic acest gen de întalniri n-a existat. Facem cunoscut de azi încolo că toate pozţtiile PC sunt ale PC şi toate poziţiile PNL sunt ale PNL.Nu vizăm o plecare

Bogdan Ciucă
vicepreședintele PC

 

Chiar dacă liderii conservatori susţin că PC nu va pleca din USL, anunţul privind ruperea protocolului ACD este, în sine, un pas important pentru destrămarea USL. Aceata pentru că Uniunea Social Liberală a fost înscrisă la tribunal ca fiind formată din două alianţe de partide: ACD (PNL plus PC) şi ACS (PSD plus UNPR). O denunţare a unuia dintre cele două protocoale presupune o modificare a statutului USL la tribunal şi, automat, renegocierea  tuturor înţelegerilor, inclusive cea privind candidatul unic la Preşedinţia României, Crin Antonescu. Deşi PC foloseşte o „şmecherie” şi spune că nu va denunţa în justiţie protocolul ACS, încălcarea acestuia constituie, în sine, o încălcare a Legii partidelor, şi, implicit, o armă împotriva USL şi a lui Crin Antonescu. O contestaţie la tribunal făcută pe această temă de către adversarii politici ar putea avea consecinţe juridice dezastruoase pentru liberali şi pentru candidatul USL la Cotroceni. Dacă ar fi admisă, PSD s-ar spăla pe mâini de orice obligaţie faţă de liberali şi faţă de Antonescu, lucru care s-ar putea potrivi de minune intenţiilor PSD din ultima vreme. Partidul lui Victor Ponta este din ce în ce mai aproape de a avea propriul candidat la şefia statului, iar protocolul Uniunii îl cam împiedică deocamdată să se desfăşoare liber pe scena politică.

Manevra partidului lui Dan Voiculescu se înscrie şi ea într-o mai lungă serie de schimbări de macaz. În cercurile politice se vorbeşte de ceva  vreme de faptul că PC, simţind pierderea de teren electoral a PNL şi a lui Crin Antonescu, încearcă să revină în barca PSD pentru a se menţine şi în viitor la putere. Reţeta a fost aplicată de către Voiculescu şi în 2004, când PSD voia să îşi impună premierul şi îl aştepta să semneze protocolul de guvernare (potrivit înţelegerilor anterioare), după ce Adrian Năstase pierduse în faţa lui Traian Băsescu. Fără să le spună un cuvânt aliaţilor de la acea vreme,care îl aşteptau cu fursecuri la Palatul Parlamentului şi cu hârtiile pe masă, Voiculescu a dat fuga la Băsescu şi a încheiat cu acesta o înţelegere pentru susţinerea lui Emil Boc în fruntea guvernului. La nici o săptămână după, Băsescu a numit PC „soluţia imorală”, însă prea târziu pentru ca PSD să mai poată face ceva.

Imediat după anunţul PC, liberalii au încercat să arate că nu dau importanţă prea mare subiectului, pentru a se putea replia. Purtătorul de cuvânt al liberalilor, Mihai Voicu, a spus că reacţia PC vine în contextul candidaturii pe liste separate la alegerile europarlamentare de anul viitor.

Nicoleta Vera

Foto epochtimes-romania.com