-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:31
No menu items!

Pază de 300.000 euro pentru 3 luni pe 200 km de autostradă între Sibiu și Nădlac

spot_img

Autostrada_Sibiu

Conducerea Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara alocă peste 300.000 de euro pentru paza, pe o perioadă de trei luni, pentru aproape 200 km de autostradă dintre Sibiu și Nădlac.

Oficialii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara se pregătesc să anunţe câştigătorii licitaţiilor pentru paza tronsoanelor de autostrada intre Sibiu şi Nădlac. Asigurarea serviciilor de pază prin patrulare pentru aproximativ 190 km de autostradă, împărţiţi în şase tronsoane, pe o perioadă de, 91 de zile, costă peste 1,4 milioane de lei, fără TVA. Conform fiselor de date prezentate de DRDP Timişoara, în funcţie de lungimea tronsonului de autostradă, vor exista două sau trei echipaje mobile care patrulează 24h din 24h pe lungime segmentului de şosea. Pe lângă echipajele mobile va exista şi câte un echipaj fix pe fiecare din cele şase tronsoane de autostrada dintre Sibiu şi Nădlac. „În data de 7 aprilie s-au deschis ofertele şi a avut loc analiza ofertelor, în câteva zile vor fi anunţaţi câştigătorii”, ne-au explicat surse din cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi.

Conform datelor prezentate de DRDP Timişoara cele şase licitaţii sunt:

Asigurare pază patrimoniu prin patrulare pe Autostrada A1, Orăștie – Sibiu – Lot 2 km 292+450 – 312+246 – valoarea estimata fara TVA 171.000 de lei

Asigurare pază patrimoniu prin patrulare pe Autostrada A1, Orăștie – Sibiu – Lot 1 km 312+246 – 334+510-valoarea estimata fara TVA 171.000 de lei

Asigurare pază patrimoniu prin patrulare pe Autostrada A1, Lugoj – Deva Lot 1 km 440+990 – km 486+610 si Autostrada A6 km 0+000 – km 10+518 – valoarea estimata fara TVA-247.000 de lei

Asigurare pază patrimoniu prin patrulare pe Autostrada A1, Nadlac – Arad și Drum de legătură Lot 2 km 22+218 – 38+882-valoarea estimata fara TVA 228.000 de lei

Asigurare pază patrimoniu prin patrulare pe Autostrada A1, Deva – Orăștie km 334+510 – km 369+110-valoarea estimata fara TVA 228.000 de lei

Asigurare pază patrimoniu prin patrulare pe Autostrada A1, Timișoara – Lugoj Lot 1 km 494+236 – km 503+736, Arad – Timisoara km 503+736 – km 535+986, Varianta de ocolire a Municipiului Arad km 535+986 – km 545+936-valoarea estimata fara TVA 380.000 de lei.

Sursa: www.drdptm.ro

Ștefan Etveș